Dragi bănățeni,
Pe 27 septembrie suntem chemați la urne pentru a decide cine va conduce destinele orașelor și comunelor din județul nostru în următorii patru ani. Tot atunci, vom da și votul pentru președintele Consiliului Județean Timiș. Este un vot cu adevărat însemnat, pentru că cel care se va afla la conducerea uneia dintre cele mai importante instituții din județ trebuie să știe să atragă fonduri europene, trebuie să cunoască problemele noastre, ale tuturor, trebuie să țină cont de ceea ce îi cerem noi, de nevoile noastre. Viitorul președinte al Consiliului Județean Timiș trebuie să știe la ce uși să bată la Bruxelles și București pentru a aduce banii necesari dezvoltării județului.
Cu toții ne dorim să ne putem mândri cu județul nostru, să le arătăm vecinilor că Timișul este un județ european. Dar, pentru asta, trebuie să mergem la urne și să îl alegem pe cel care ne poate aduce banii europeni în Timiș.
Noi, primarii GRAL (Grupul de Reformă în Administrația locală) am ales să îl susținem pe liberalul ALIN NICA pentru președinția CONSILIULUI JUDEȚEAN TIMIȘ.
ALIN NICA, colegul nostru de la PNL, este primarul comunei Dudeștii Noi de 16 ani. Chiar dacă este printre cei mai tineri primari din Timiș, cu toții am avut de învățat de la el, îndeosebi din experiența lui europeană. Și asta pentru că Alin Nica este de 15 ani membru al Comitetului European al Regiunilor, una dintre cele mai importante instituții europene, și, în același timp, este și expert al Comisiei Europene în organismul care desemnează capitalele culturale europene. L-am văzut lucrând în Asociația Comunelor din România, unde e președinte de comisie, iar activitatea sa în Grupul de Reformă în Administrația Locală (GRAL Timiș), din care facem parte semnatarii acestei scrisori, ne-a dovedit că este un adevărat lider, un om care știe să asculte, dar și să se facă ascultat.
Noi, primarii care dorim o reformă reală în administrație, i-am acordat lui Alin Nica încrederea noastră. Avem convingerea că este cel care ne va asculta păsurile și știm că, spre deosebire de cei care au condus județul în ultimii 8 ani, Alin Nica, după ce va ajunge președintele Consiliului Județean Timiș, va reveni în fiecare comună și oraș pentru a rămâne conectat la nevoile noastre, așa cum a făcut-o și în ultimele săptămâni, când s-a întâlnit cu noi, cu consilierii noștri, cu oamenii din comunele pe care le conducem.
Proiectele celui pe care noi, primarii, îl considerăm ca fiind cel mai potrivit președinte al Consiliului Județean Timiș au fost gândite în urma consultării cu fiecare dintre noi. Practic, ele reprezintă nevoile fiecărei comunități în parte. Nu sunt proiecte stabilite haotic, într-un birou și care nu au niciun viitor.
Împreună cu Alin Nica, ca președinte al Consiliului Județean Timiș vom reuși, cu siguranță, să aducem nu doar bani europeni în localitățile noastre ci și să realizam acea reformă în administrația locala. Pentru că împreună, suntem puternici și ne putem face auziți.
Noi avem încredere în Alin Nica și știm că astfel Timișul poate să ajungă la nivel european.
Comandat de PNL Timis, publicat de RIPENSIS MEDIA TRUST SRL, cod mandatar 21200012.