Opinia Timisoarei

Scump, doamna, scump! Gradinita privata costa de sase ori cat facultatea, la Timisoara!

Pian, inot, tenis, limbi straine, balet, instrumente muzicale. De la an la an, in Timisoara apar tot mai multe gradinite particulare unde copilului i se ofera tot felul de activitati. Parintii care isi doresc ce e mai bun pentru micut sunt atrasi de oferta. Dar cu ce pret?

In Timis sunt 21.053 de locuri la gradinitele de stat. Daca nu reusiti sa obtineti unul din aceste locuri, sau pur si simplu doriti sa oferiti cele mai bune conditii de initiere in scoala copilului dvs, puteti sa scoateti din buzunar si peste 2000 de euro pe an, adica de aproximativ opt ori mai mult decat la o gradinita de stat.

Daca alegeti o gradinita particulara cu predare in limba engleza sau germana, pretul este de 1800 euro pe an. Prin comparatie, un an universitar de jurnalism sau management la Universitatea de Vest costa aproximativ 600 euro, iar la o universitate privata, cum ar fi “Ioan Slavici” este de 390 euro.

Cu alte cuvinte, un an la o gradinita privata in Timisoara costa de 6 ori mai mult ca un an de facultate la o Universitate particulara si de mai bine de 3 ori, ca la o facultate de stat.

Un an la o gradinita de stat: 250 – 300 euro                                Un an la o facultate de stat: 600 – 1200 euro
Un an la o gradinita privata: 1300 – 3000 euro                           Un an la o facultate privata: 300 – 450 euro

Daca studentii mai au costuri suplimentare in timpul anului universitar, cum sunt restantele, cartile, xeroxurile etc, care ar mai putea trage balanta catre ei, gradinitele o echilibreaza repede cu activitatile suplimentare, cum sunt lectiile de pian, de initiere in informatica, arte martiale, tenis, chitara etc, care variaza intre 15 ron si 30, pe sedinta.

„La Universitate se plateste doar educatia, nu si ingrijirea. Noi oferim casa, masa, toate materialele necesare copilului atat pentru educatie, cat si pentru joaca. In pretul de 200 euro pe luna intra doua mese, doua gustari, somn s.a. Personal consider ca merita investit in copil de mic”, spune reprezentatul unei gradinite private din Timisoara.

„Noi la universitate am scazut taxele sa ajutam toate categoriile de oameni. Gradinita costa asa mult pentru ca este inclusa si hrana, dar oricum costurile sunt enorme. Chiar nu pot fi suportate de oamenii de rand. Eu personal sunt bunic, si va spun sincer ca nu imi permit sa platesc atat”, spune Ioan Talpos, rectorul Universitatii de Vest.

„Sunt in masura sa vorbesc despre acest subiect pentru ca am o fetita, care a mers la o astfel de gradinita, care bineinteles ca pana la urma a falimentat. Suntem pe o piata unde regula o face concurenta. Sunt gradinite unde se studiaza in limbi straine, fac echitatie… e normal sa coste mai mult, dar nu atat. Iar in balanta cu invatamantul superior, problema este ca universitatiile au taxe foarte mici. Noi incercam sa ajutam, sa sustinem tinerii care lucreaza, de asta vorbim de sume atat de mici”, spune Dumitru Mnerie, recotr Universitatea Ioan Slavici Timisoara.

„Intr-adevar pretul este ceva mai piparat, dar imi permit si vreau tot ce e mai bun pentru copilul meu. Invata foarte multe si are asigurata mancarea la pranz”, spune Constanta Alexe, o mamica din Timisoara. „E adevarat ca diferenta de pret este foarte mare, dar cred ca e mai castigat copilul invatand de mic niste limbi straine, avand o masa calda si buna in fiecare zi. Facultatile in ziua de astazi sunt mai ieftine pentru ca cererea este mare”, crede Maria Preda, o alta mamica din Timisoara.

Exit mobile version