UPDATE: Manifestarile de 1 Decembrie incep dimineata la ora 10.00 cu un ceremonial militar in Parcul Central unde se vor depune coroane de flori la Monumentul Ostasului Roman.
De la ora 11.30, se vor pune in circulatie autobuzele Mercedes proaspat achizitionate de municipalitate.
La ora 12.00 are loc dezvelirea unei placi comemorative la cei doi stejari din fara Casei Armatei, copaci care au fost plantati in memoria regelui Ferdinand.
___________________________________________
Cozonacii proaspeti, dulciuri si vin fiert, turta dulce, jucarii de plus, icoane sau ornamente de sarbatori! Toate se vor gasi de la 1 Decembrie in centrul Timisoarei la Targul de Craciun.
80 de comercianti din Romania, Ungaria si Germania isi vor gasi locul la casutele din lemn ce vor fi amplasate in Piata Victoriei. Targul incepe la 1 decembrie si se incheie pe 10 ianuarie, pentru a acoperi si sarbatorile pe rit vechi.
Odata cu deschiderea Targului de Craciun, la 1 decembrie, Primaria Timisoara anunta si pornirea iluminatului de sarbatori. De la ora 17, pe scena amplasata in fata Operei va concerta Fanfara Timisoara Big Band, iar de la 17.30 la 18 va avea loc spectacolul de cantece si jocuri populare sustinut de ansamblurile Folclorice Timisul, Mladost, Bokreta si Banater Rosmarein cu participarea solistilor vocali Andreea Voica, Carmen Popovici Dumbrava, Dumitru Stoicanescu, Dumitru Teleaga, Doriana Talpes si Ramona Roescu.
La ora 17.15 primarul Gheorghe Ciuhandu va aprinde sistemul de iluminat festiv.
De la ora 17.30, timp de o ora vor canta pe aceeasi scena formatiile Bega Blues Band si Blue Station, iar de la ora 19.00 va avea loc retragerea cu torte pe traseul Prefectura – Primarie – Catedrala – Opera – Gar
Targul va fi deschis zilnic intre orele 10.00 si 23.00. Va fi amenajata simbolic si ieslea in care a venit pe lume mantuitorul Iisus Cristos, iar ca noutate, anul acesta, pe strada Alba Iulia va fi montata o poarta de cetina, impodobita cu ghirlande multicolore.
Vor avea loc manifestari artistice pe perioada targului, iar in data de 23 decembrie, in Piata Victoriei va sosi Mos Craciun care va aduce cadouri celor mici.