TIMISOARA. Daca la nivel de seniori, Timișoara se mai bate cu greu la medalii, în întrecerile de juniori tinerii sportivi încă se luptă pentru primele locuri în țară.
CITESTE SI: Play-off-ul se indeparteaza. SCM Timisoara, invinsa la Craiova in Liga Nationala de baschet
Junioarele 3 de la ACS Dominicii Moșnița Nouă au terminat pe primul loc în grupa turneului semifinal desfașurat la Satu Mare. Micile handbaliste pregătite de Alina Cioriciu și Florica Gallovits au trecut cu 33-27 de gazdele pe la LPS Satu Mare, 26-20 de Viitorul Cluj și 24-17 de HC V.M. Zalau.
A doua echipă calificată la turneul final, tot la grupa de junioare III, este cea de la LPS Banatul Timișoara, pregătită de Cosmin Zgârdea și Manu Hotca. Handbalistele Liceului Sportiv au terminat grupa pe locul al doilea, în spatele Odorheiului. LPS Banatului a pierdut cu 31-26 în fața câștigătoarei grupei, a învins cu 28-22 Jiul Rovinari, și a învins cu 31-28 de Chimia Râmnicu Valcea.
Baschetbalistele de la CSS Bega la turneul Final 8, dupa victorii pe linie
Tinerele baschetbaliste de la CSS Bega au obținut calificarea la turneul final al grupei sub 14 ani, după o competiție ce a avut loc la Timișoara. Sportivele pregătite de Mioara Chițu au învins cu 56 – 41 pe CSM București, cu 40 – 37 pe ABC Leii București, respectiv 53-37 pe CSS Botosani.
Turneul final se va desfășura în această primăvară, după Paște, cel mai probabil la București.