CFR a demarat procedurile pentru reabilitarea infrastructurii feroviare pe o parte din tronsonul Craiova – Caransebes, unul care este impartit in 6 loturi si a carui valoare totala e de 10,5 miliarde de lei.
Compania isi doreste sa gaseasca firme care sa se ocupe de proiectarea si executia primelor trei loturi, cele care leaga Craiova de Drobeta Turnu Severin. Vor fi amenajati 123,47 km de cale ferata moderna, iar valoarea estimata pentru aceasta portiune de infrastructura feroviara este de 5,63 miliarde de lei (fara TVA).
„Lotul 1 (Craiova-Filiasi), cu o lungime de 37,97 km, are o valoare estimata de 1,4 miliarde de lei (fara TVA) si trebuie finalizat în 54 de luni (12 luni proiectare si 42 de luni executie lucrari).
Lotul 2 (Filiasi-Igiroasa), cu o lungime de 44,26 km, are o valoare estimata de 1,14 miliarde de lei (fara TVA) si trebuie finalizat în 60 luni (12 luni proiectare si 48 de luni executie lucrari).
Lotul 3 (Igiroasa- Drobeta Turnu Severin), cu o lungime de 41,23 km, are o valoare estimata de 3,08 miliarde de lei (fara TVA) si trebuie finalizat în 72 luni (12 luni proiectare si 60 de luni executie lucrari). Pe acest lot va fi construita si o varianta noua de traseu care va asigura relatia între statiile Balota, Prunisor si Drobeta Marfa. Intre statiile Prunisor si Drobeta Turnu Severin Est este prevazuta constructia unui tunel de cale ferata dubla, în lungime de 6,1 km.„, a scris pe pagina sa de Facebook Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Nu sunt singurele lucrari care se vor face pe acest tronson.
„Va fi dublata linia CF pe relatiile Strehaia – Ciochiuta, Ciochiuta – Tamna, Tamna – Igiroasa, Igiroasa – Prunisor dar si in statiile Igiroasa si Ciochiuta.
Vor fi construite noi variante de traseu pe relatiile Igiroasa – Prunisor Noua, Prunisor – Drobeta Est Noua, Drobeta Est Noua – Drobeta Marfuri, Drobeta Est Noua – Dudasu.
Vor mai fi montati 4.750 m de panouri fonoabsorbante, vor fi modernizate instalatiile de semnalizare/centralizare/telecomunicatii, va fi implementat sistemul european de management al traficului (ERTMS) si vor fi montate bariere automate la trecerile la nivel.
Pe traseu vor mai fi reabilitate sau construite:
– 16 statii
– 48 de poduri
– 87 de podete
– 18 pasaje inferioare si superioare
– 1 viaduct cu cale dubla în lungime de 900 m (peste Valea Baran)
– 16 treceri la nivel cu calea ferata
– 4 noi puncte de oprire„, a completat ministrul.
Va reamintim, si segmentul de cale ferata care leaga Caransebesul de Arad va fi reabilitat in anii urmatori.
In luna noiembrie a anului trecut a fost semnat contractul pentru realizarea primei portiuni din linia ferata Caransebes – Timisoara – Arad, Lotul 3 Timisoara Est- Ronat Triaj, tronson in valoare de 1.440.433.361,03 lei fara TVA, bani ce provin din PNRR.
Asocierea Webuild SPA-Participazioni Italia SPA-Salcef SPA va realiza lucrarea in 42 de luni, din care primele 6 luni sunt pentru proiectare, iar celelalte 36 de luni pentru executie. Lungimea traseului este de 13,86 km. Vor fi 2 statii tehnice si 4 halte de calatori.
In mai putin de 3 ani si jumatate, pe acest lot de cale ferata trenurile de calatori vor putea merge pe unele portiuni cu 160 km/h si cu 120 km/h cele de marfa.
Sens giratoriu la 10 metri inaltime, cu 3 rampe de acces de peste 200 de metri lungime fiecare
Pentru Timisoara, realizarea acestui obiectiv de infrastructura feroviara va insemna o multime de schimbari.
Ministrul Transporturilor a explicat ca in proiectul pentru acest segment este prevazut sensul giratoriu suspendat, la intersectia de la strada Baader din Timisoara, despre care se vorbea inca de acum cativa ani cand au fost intocmite primele planuri.
Conform proiectului, caile de acces pe sensul suspendat vor fi dinspre Divizia 9 Cavalerie, dinspre Baader si dinspre Demetriade, practic, de pe inelul 2.
Cele 3 rampe de acces la giratia aflata la 10 metri inaltime vor avea fiecare lungimea de 230 de metri. In continuare vor fi pastrate benzi de trafic la sol, pe directiile care nu traverseaza calea ferata.
Pe langa giratia suspendata de la Baader, mai sunt prevazute si alte pasaje peste calea ferata, intre care unul pe strada Gheorghe Adam.
Gara de Nord din Timisoara va deveni cea mai frumoasa din vestul Romaniei. 20 de statii CFR din Timis vor fi modernizate
Proiectul de reabilitare a magistralei de cale ferata cuprinde si modernizarea a nu mai putin de 20 de gari si halte de pe traseu aflate in judetul Timis. Este vorba despre statiile: Timisoara Est, Timisoara Nord, Ronat Triaj, Sanandrei, Baile Calacea, Ortisoara, Sacu, Jena, Chizatau, Tapia, Jabar, Sustra, Izvin, Ghiroda, Gavojdia, Lugoj, Belint, Topolovat, Recas, Remetea Mare.
Poate cea mai importanta modernizare este cea a Garii de Nord din Timisoara.
Aceasta va fi formata din 4 corpuri de cladire modernizate, peroanele vor fi complet schimbate, vom avea scari rulante, lifturi, banda transportoare pentru bagaje si calatori si o super pasarela care va asigura accesul de la tren direct catre o parcare supraetajata planuita in zona stadionului CFR, pe strada Nera. Pasarela va fi prevazuta cu ascensor si covor rulant, iar de-a lungul ei vor fi montate automate de bilete.
Corpul 1 (acces pasarela) – va fi situat in holul central al cladirii de calatori existente, iar accesul la acesta, se va face prin intermediul scarilor fixe, scarilor rulante si a unui lift;
Corpul 2 (distributie peroane) – va fi situat deasupra celor 4 peroane intermediare dintre liniile 1-8, accesul la fiecare peron realizandu-se prin intermediul scarilor fixe, scarilor rulante si al lifturilor;
Corpul 3 (zona de tranzit, asteptare si mic comert) – va fi situat deasupra liniilor 1Triaj – 6Triaj si va face legatura cu cladirea de calatori 2.
Corpul 4 (distributie spre strada Nera) – va traversa cladirea de calatori 2, fiind reprezentat de o pasarela inchisa, cu acces din cladirea de calatori 2, cu rol de distributie a publicului catre strada Nera si catre parcarea supraterana. Pentru confortul calatorilor, avand in vedere distanta intre capetele acestui tronson, pe pasarela se va monta si o banda rulanta (trotuar rulant). Accesul din strada Nera la pasarela se va face prin intermediul unor scari rulante, a scarilor fixe si a unui lift.
Tocmai pentru atragerea publicului catre transportul cu trenul si din nordul orasului, in statia Timisoara Nord, se are in vedere prelungirea pasarelei si realizarea, concomitent cu aceasta, a unei cladiri pentru calatori, de dimensiuni mai mici, si a unei parcari supraterane cu regim de inaltime P+3, in zona stadionului CFR, pe strada Nera, ce va putea adaposti pana la 180 de masini.
Va fi amenajata o statie CFR langa Iulius Town, care va asigura si o legatura rapida cu Aeroportul Timisoara
A fost prevazuta si o halta langa Iulius Town, in zona Aradului. Aceasta noua statie CFR va descarca parte din traficul Garii de Nord, intrucat calatorii vor putea cobori in centrul orasului ori vor putea lua trenul de aici.
Mai mult, aceasta halta va usura accesul catre Aeroportul International Timisoara, unde, de asemenea, este prevazuta amenajarea unei statii in vecinatate.
Va reamintim, calea ferata Caransebes – Lugoj – Timisoara – Arad are o lungime de 162 kilometri, iar in proiectul de modernizare prin PNRR este impartita in 4 loturi:
Lotul 1: Caransebes – Lugoj (39,56km) – castigator licitatie: Asocierea WEBUILD SPA – SALCEF SPA – 1,3 miliarde lei (fara TVA)
Lotul 2: Lugoj – Timisoara Est (53,91km) – castigator licitatie: FCC CONSTRUCCION SA – 1,9 miliarde lei (fara TVA)
Lotul 3: Timisoara Est – Ronat Triaj (13,86km) – castigator licitatie: Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA – 1,4 miliarde lei (fara TVA)
Lotul 4: Ronat Triaj – Arad (54,86 km) – castigator licitatie: Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA – 2,1 miliarde lei (fara TVA)
Sumele asigurate prin PNRR vor fi folosite pentru lucrari complexe necesare dezvoltarii infrastructurii din sud-vestul tarii:
– dublarea liniei de cale ferata pe tot traseul,
– refacerea liniilor si corectarea traseului pentru ca trenurile sa poata circula cu viteze de 160 km/h;
– modernizarea garilor;
– construirea de pasarele pietonale si adaptarea nivelului peroanelor la standardele europene;
– infiintarea unor halte de calatori in zonele urbane, pentru accesul direct la reteaua feroviara de transport;
– desfiintarea trecerilor la nivel sau construirea unor pasaje denivelate.
– construirea a doua noi cladiri pentru mentenanta si a unui centru regional de management al traficului si sistem ERTMS.