TIMISOARA. A pornit licitatia pentru a gasit o firma care sa faca studiile pentru viitoarea pista de biciclete de 1.800 de kilometri, care ar urma sa traverseze 4 judete din vestul tarii. Mai exact, este vorba despre un traseul cicloturistic, ce ar urma sa strabata Timisul, Aradul, Hunedoara si Carasul, lucrarile urmand sa fie finantate prin Planul National de Redresare si Rezilienta.
Initial, traseul cicloturistic propus in cadrul contractului de finantare avea o lungime estimata de 1.729 km insa, dupa ce au fost facute noi calcule de catre reprezentantii celor 4 judete implicate, fie pentru evitarea exproprierilor, fie pentru cresterea atractivitatii traseului, in final, traseul cuprinde 1.856 de kilometri.
„Acest proiect major a fost posibil in urma incheierii unui acord de parteneriat intre patru judete, motiv pentru care multumesc tuturor celor care au contribuit, si nu sunt putini. Traseul va impulsiona cresterea economica regionala deoarece judetele implicate sunt situate intr-o regiune care imbina cele mai diverse forme de relief si au un potential turistic ridicat„, a declarat Alin Nica, presedintele Consiliului Judetean Timis.
Valoarea Studiului de fezabilitate scos la licitatie este de 18.771.200 RON fara TVA, adica aproximativ 4,5 milioane de euro, cu tot cu TVA.
Cei interesati isi pot depune ofertele pana la 16 februarie, ora 15:00, iar castigatorul licitatiei va avea la dispozitie 6 luni pentru predarea studiului de fezabilitate.