TIMISOARA. Centrul educațional pentru copii Aquapic, din Timișoara, se redeschide din 4 aprilie. Programul este de luni până vineri, între orele 9 și 12, accesul este gratuit și se face pe bază de programare online (link: https://aquapic.aquademica.ro/rezervare/).
Aquapic este locul unde copiii pot descoperi lucruri interesante despre apă și mediul înconjurător, prin joc. Programele centrului se adresează grupurilor de elevi sau preșcolari, însoțite de cadre didactice – școală, grădiniță, afterschool, cerc de activități. Oferta include jocuri educaționale interactive de tip quizz, interviu etc, pentru preșcolari și ciclul primar, desfășurate în aer liber și experimente în minilaboratorul centrului, pentru elevii de gimnaziu. Una dintre atracțiile Aquapic, potrivită pentru toate vârstele, este vizitarea fostei Uzine de Apă Industrială.
Uzina de apă industrială a funcționat în perioada 1916-2007. În anul 2018, a fost amenajat în zona verde din incinta uzinei, centrul educațional pentru copii Aquapic, deschis în sezonul primăvară-toamnă. Un an mai târziu, uzina a fost înscrisă în Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei, o organizație sub patronaj UNESCO. Mai multe detalii despre activitățile și evenimentele din cadrul Aquapic se găsesc pe site-ul https://aquapic.aquademica.ro/ și pagina Facebook: https://www.facebook.com/aquapic.
Adresa: Str. Frederic Mistral nr.1
Transport public:
Tramvai 1,2 stația Lalelelor
Troleibuz și autobuz 11, M11, E4 stația Virgil Economu
Vaporaș V1, stația Mihai Viteazul