TIMISOARA. Reprezentantii Primariei Timisoara au anuntat scolile in care se va lucra, pe perioada vacantei de vara. Autoritatile sustin ca se vor realiza reparatii semnificative in 8 unitati de invatamant din oras, dupa ce in ultimele luni s-a intervenit doar punctual, acolo unde a fost nevoie, iar pentru asta s-a cheltuit 1 milion de lei.
„Se repara acoperisul clădirii internatului de la Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu, iar in cursul acestei zile se monteaza hidroizolatia de pe terasa acoperisului. Sunt in plan si lucrari de finisaje interioare la cladirea internatului, cladire care nu a fost curpinsa in proiectul de investitie care vizeaza reabilitarea colegiului.
De asemenea, gardul Gradinitei cu Program Prelungit nr. 22, care s-a aflat intr-un stadiu de degradare, a fost înlocuit cu un gard nou de metal, vopsit la montare. Valoarea estimata pentru cele doua reparatii este de 510.000 de lei, urmand ca la finalul lucrarilor sa fie facturata suma totala„, transmit reprezentantii Primariei.
Pe parcursul acestei veri, urmeaza sa se mai faca reparatii la Gradinita PP22, sa se intervina la instalatia de apa-canal de la Gradinita PP3, dar si la baile, centrala termica si hidroizolatia de la Gradinita PP 36.
De asemenea, autoritatile transmit ca se vor repara aleile din curtea liceelor Electrotimis si Henri Coanda si ca se vor face reparatii la hidroizolatia de la acoperisurile Liceului de Arte Platice si Gradinitei PP 37. Este anuntata si o lucrare de inlocuire a coloanelor de scurgere la caminul Liceului Azur.