TIMISOARA. Situl cu numarul 5 de pe traseul Centurii de Sud a Timisoarei va fi inchis, dupa ce arheologii si-au incheiat munca de cercetare si in acest loc.
Situl cu numarul 5 se afla in apropiere de DN 59, Timisoara – Sag – Moravita.
In total, pe traseul Centurii de Sud sunt 8 situri arheologice. Dupa inchiderea celui cu numarul 5, mai raman de cercetat inca doua, intrucat nu au fost abordate cronologic. Unul se afla intre localitatea Utvin si DN 59, iar celalalt intre localitatile Mosnita Noua si Ghiroda, potrivit DRDP Timisoara.
Pana acum, pe santierele arheologice de pe traseul Centurii, arheologii de la Muzeul National al Unirii Alba Iulia au descoperit locuiri din epoca neolitica, epoca romana (sarmatica) si epoca medievala timpurie.
Arheologii au cercetat bordeie, locuinte de chirpici si gropi de pari provenind de la locuinte de suprafata, aglomerari de materiale in strat, cuptoare, gropi menajere, santuri, doua morminte de incineratie si morminte de inhumatie. Complexele apartinand diferitelor epoci acopera toata suprafata sitului. Cea mai consistenta locuire pare sa fie cea din epoca neolitica.
Printre materialele arheologice descoperite se numara piese de bronz (ace, cercei, catarame etc.), lame din fier, unelte din piatra (rasnite, frecatoare, cute), unelte din os (impungatoare), bratari din cochile de scoica, greutati din lut ars, o figurina antropomorfa din lut ars si altele fragmentare, vase ceramice intregibile etc.
Au fost identificate si 111 morminte apartinand cimitirului sarmatic. Au fost identificate, partial sau intregi, si un numar de 14 ”ringuri” funerare sarmatice.
Mortii erau ingropati alaturi de anumite obiecte. Arheologii au gasit piese de bronz (fibule, cercei, inele, colane simple), de fier (cutite, catarame, sabie, varfuri de sulita), monede din perioada romana, denari de argint, dar si vase ceramice intregi de traditie romana.