TIMIȘOARA. Anunț important pentru șoferi. Se închide traficul câteva ore pe Autostrada Timișoara – Arad, în noaptea de miercuri spre joi, iar circulația va fi deviată.
Vor fi montate grinzile peste șoseaua de mare viteză pentru realizarea conexiunii cu drumul național DN 69 Timișoara – Arad.
„⌚ În intervalul orar 23:00 – 04:00 se va închide circulația între nodurile rutiere Orțișoara și Giarmata, iar traficul se va desfășura deviat, pe ambele sensuri, pe traseul: DJ 693 A1 – Orțișoara – Varianta Timișoara (VTM) – DJ 691 Giarmata – A1.
🌉 Vor fi montate patru grinzi peste deschiderea principală (peste autostradă), fiecare având o lungime de 37 metri„, transmit reprezentantii DRDP Timisoara.
Se lucrează in forță la șoseaua de 10 kilometri lungime care va asigura legătura cu Autostrada Vestului. Va avea 2 poduri, 6 pasaje și 3 noduri rutiere.
Traseul drumului începe cu 300 m înaintea intersecției existente, dintre drumurile DJ 692 și E671 (DN 69), cu amenajarea unui nod rutier și se dezvoltă pe direcția Nord-Est, spre Autostrada A1.
Clasa tehnică a drumului de legătură este II, iar viteză prevăzută în proiect pentru acest drum este de 100 km/h.
Drumul, cu câte 2 benzi pe sens, care va porni de la intersecția cu Sanandrei, va fi, practic, a treia descărcare de pe autostrada către Timișoara, după Remetea și Giarmata. Vor tranzita noua legătură între 25.000 și 29.000 de mașini, conform estimărilor din proiect.