Opinia Timisoarei

Se lucreaza pe toti cei 14 km de pe tronsonul de Timisoara al magistralei de cale ferata care se modernizeaza cu bani europeni. Ultimele imagini de pe santier. VIDEO

TIMISOARA. Daca pe tronsonul 2 al magistralei de cale ferata Caransebes – Lugoj – Timisoara – Arad, spaniolii trag tare deja de luni bune, iar acel segment este cel mai avansat, iata ca se inregistreaza o imbunatatire a ritmului si pe lotul 3, cel care traverseaza Timisoara.

CITESTE SI: Lucrari in forta pe lotul 2 Lugoj – Timisoara din magistrala CFR care se modernizeaza cu bani europeni, pe care trenurile vor circula cu 160 km/h. Spaniolii trag tare pe cel mai avansat tronson. FOTO

CITESTE SI: A fost pusa la pamant o cladire de aproape 130 de ani la Gara de Nord Timisoara. Demolarea, parte din proiectul de modernizare a magistralei de cale ferata Caransebes – Arad. Ce se va ridica in loc. Video

Se lucreaza acum pe toata lungimea acestuia, de aproape 14 kilometri. Stau marturie ultimele imagini filmate intre Timisoara Est si Ronat Triaj.

Lucrările se desfășoară pe întreaga lungime de 13,86 km a lotului, având un procent de execuție de 7%.
În momentul de față, se execută lucrări conform proiectului tehnic, printre care:
– Relocarea utilităților,
– Transportul materialului mărunt, scos din cale,
– Demontarea linilor,
– Defrișarea vegetației,
– Demolarea magaziei de mărfuri Timișoara Est,
– Evacuarea materialelor provenite din demolări,
– Demontarea catenarelor din stații,
– Demontarea instalaților LC,
– Relocarea cablurilor SCB,
– Săpături teren fundare + compactare,
– Aprovizionarea cu palplanșe, aripi și dale podeț„, transmit reprezentantii CFR Infrastructura Timisoara.

Tronsonul 3, Timisoara Est – Ronat Triaj masoara 13,86 km, iar lucrarile sunt realizate de Asocierea WEBUILD SPA – Partecipazioni Italia SPA – SALCEF SPA – cu 1,4 miliarde lei (fara TVA).

Va reamintim, intreaga magistrala Caransebes – Lugoj – Timisoara – Arad, de 162 de kilometri, se reabiliteaza cu bani europeni prin PNRR, aproape 9 miliarde de lei, si a fost impartita in 4 loturi. Toate cele patru tronsoane trebuie sa fie gata la finele anului 2026.

Exit mobile version