Opinia Timisoarei

Se misca lucrurile in Comisiile de specialitate ale Consiliului Judetean Timis

TIMISOARA. Decembrie 2021 şi, mai ales, începutul lui ianuarie au fost foarte active pentru liderul grupului de consilieri judeţeni USR PLUS, Raul Olajos. Acesta a iniţiat cateva acţiuni menite să dinamizeze activitatea Comisiei de relaţii şi cooperare externă şi internă, dezvoltare regională şi mediu de afaceri (COREX) a Consiliului Judeţean, pe care o prezidează şi care părea adormită de ceva vreme, mai precis din perioada în care era gestionată de reprezentantii PSD.

Astfel, primarii a zece unităţi administrativ-teritoriale din zona de graniţă a judeţului au fost invitaţi în data de 4 februarie la o întâlnire bilaterală care va avea loc la Lovrin pentru a pregăti reuniunea cu omologii lor din zona de graniţă a judeţului vecin maghiar, Csongrad.

Această întâlnire preparatorie este necesară întrucât Comitetul de Programare al Programului Interreg dintre România și Ungaria a aprobat selectarea obiectivelor de politică și a obiectivului specific interregional care urmează să fie finanțate în perioada 2021 – 2027.

Astfel, dupa cum sustine Raul Olajos, autoritățile din județul Timiș acordă o atenție specială dezvoltării relațiilor de colaborare cu partenerii unguri şi sârbi, cu atât mai mult cu cât am intrat într-o nouă perioadă de finanţare pentru proiectele transfrontaliere care îşi propune dezvoltarea legăturilor dintre localităţile de graniţă, îmbunatăţirea colaborării şi mobilităţii locuitorilor de aici.

În perioada următoare va fi organizată o întâlnire identică destinată colaborării transfrontaliere româno-sârbe.

 

Exit mobile version