TIMIS. Se vor face lucrari pentru reabilitarea conductelor de aprovizionare, dar si lucrari de spalare a tevilor in mai multe localitati din judetul Timis, astfel ca reprezentantii companiei Aquatim sunt nevoiti sa intrerupa furnizarea apei in intervalul in care se intervine pe teren.
Astfel, luni, in 10 aprilie, intre orele 08.00 si 15.00, se va opri apa pe strazile Grivitei si Principala din Buzias, iar intre orele 10.00 si 13.00 se va intrerupe furnizarea apei la Sacosu Tuecesc, unde va fi realizata conectarea forajelor la Statia de tratare realizata prin POIM.
De asemenea, intre orele 08.00 si 14.00 s eva opri apa in Colonia Fabricii, Chizatau si Gruni, pentru spalarea retelelor.
„Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată„, transmit reprezentantii Aquatim.