TIMISOARA. Doua centre de vaccinare, ce asigura 4 fluxuri, se redeschid la Timisoara pentru a veni in sprijinul celor care vor sa faca prima doza ori pe celelalte, inclusiv pe a treia. Aceasta dat fiind faptul ca, de marti, a inceput si administrarea celei de-a treia doze in toata Romania. Doua dintre fluxuril vor asigura administrarea vaccinului Johnson&Johnson, iar celelalte doua vor oferi Pfizer, respectiv Moderna.
Centrele care sunt reoperationalizate de primarie sunt la Vox Technology Park (in Calea Torontalului) si la Muzeul STPT.
Masura a fost luata in contextul cresterii galopante a numarului de cazuri zilnice de infectari, dar si a cererii de vaccinare in Timisoara, in ultimele zile.
Programul centrelor va fi extins la 12 ore pe zi, iar un flux are o capacitate zilnica de 96 de persoane care se pot vaccina. In total, va exista la nivel de oras capacitatea de a vaccina pana la aproximativ 2000 de persoane pe zi.
Va reamintim, rata de infectare cu COVID la Timisoara a ajuns luni la 7,15 la mia de locuitori.
Lista cu centrele de vaccinare deschise in Timisoara!
Centre Fixe:
• Bega-Tehnomet (Pfizer, J&J, AstraZeneca)
• Fundatia Judeteana pentru Tineret Timis (Pfizer, J&J)
• Iulius Mall (2x Pfizer, J&J)
• Incuboxx (Pfizer, J&J)
• Vox Technology Park (Moderna, J&J)
• Muzeul de Transport Public (Pfizer, J&J)
Centre Drive-thru:
• Selgros (Pfizer, J&J)
• Shopping City (Pfizer, J&J)
4 echipe de vaccinare mobile
Oamenii se pot vaccina fie cu programare in platforma nationala, fie venind pur si simplu, doar cu buletinul, la unul dintre centrele de vaccinare.