TIMISOARA. Dupa ce consilierul local Roxana Iliescu atragea atentia asupra balbaielilor si minciunilor care au insotit derularea proiectului pentru renovarea Turnului de Apa din Iosefin, unde administratia Fritz a reziliat contractul inca din vara trecuta, Primaria Timisoara a lansat in martie licitatia pentru gasirea unui constructor care sa termine lucrarile.
La data limita de depunere a ofertelor, s-au inregistrat nu mai putin de 5 doritori sa preia proiectul ramas in aer.
Dintre cele 5 oferte, Primaria Timisoara a ales sa mearga mai departe cu Alex-DIA CONSTRUCT si a si incheiat contractul de 7.691.937 lei fara TVA, adica peste 1,8 milioane euro cu TVA. Ar trebui sa finalizeze turnul in 6 luni.
Firma Alex-Dia ar fi trebuit exclusa din licitatie. Tocmai administratia Fritz o trecuse pe ‘lista neagra’
Aceasta firma a avut de-a lungul timpului mai multe lucrari cu Primaria Timisoara, intre care reabilitarea controversata a fatadei Operei, Clinica de Balenologie unde s-au pierdut bani europeni pentru ca nu s-a finalizat la timp constructia, refacere imobil pe Alecsandri 1, cu mari intarzieri, unde e Centrul de Proiecte, apoi modernizarea de la Scoala Gimnaziala 15, anvelopari de blocuri si altele.
In doi ani si jumatate, reabilitarea Turnului de Apa a ajuns abia la 30% realizare, conform anuntului postat de primarie in Sistemul de Achizitii Publice la lansarea licitatiei.
„Proiectul de fata propune realizarea unor intervenții in cadrul unei construcții industriale clasate ca si monument istoric in vederea obținerii unor spatii expoziționale, de evenimente culturale prin valorificarea caracterului existent al acestei construcții. Achiziția se face pentru lucrări de intervenţie la obiectivul existent – Turnul de Apa Iosefin. Implementarea acestui proiect a fost demarata inițial in octombrie 2021, lucrările nu au fost finalizate, ajungând la un procent de aproximativ 30% pana la încheierea contractului precedent„”, se arata in anuntul din SEAP.
***
Va reamintim, opiniatimisoarei.ro dezvaluia inca din toamna trecuta ca lucrarile la Turnul de Apa din Iosefin pentru transformarea lui intr-un spatiu cultural neconventional, ce ar fi trebuit sa fie complet finalizate inca de la inceputul lui 2023, nu ajunsesera nici macar la jumatate din tot ceea ce trebuia realizat.
Toate acestea, spuneau atunci reprezentantii primariei, pentru ca asocierea de firme care a castigat contractul de aproape 1,6 milioane de euro, avand ca lider ALCA EUROPEAN FOUNDSS SRL si RESEARCH CONSORZIO STABILE SOCIETA CONSORTILE A.R.L, nu si-ar fi facut treaba.
Despre constructorul ales de primarie in 2021, opiniatimisoarei.ro a dezvaluit, de asemenea, inca de la bun inceput ca isi are sediul intr-un sat din Ialomita, avand in asociere o companie suspectata de legaturi cu mafia italiana.
Conform contractului atribuit in 2021, reamenajarea turnului ar fi trebuit sa se faca atat la exterior, cat si la interior, iar in urma lucrarilor, edificiul simbol al orasului sa fie transformat intr-un obiectiv turistic.
Lucrarile ce aveau sa fie realizate, conform proiectului, sunt urmatoarele:
– Interventii pentru obtinerea de spatii expozitionale si pentru evenimente culturale.
– Amenajarea exterioara presupune o rampa de acces catre turn si amplasarea unei mici constructii (birou administrativ si grupuri sanitare), care impreuna sa constutuie un aparat complex de intrare. Accesul in turn este tratat ca un traseu pentru observarea constructiei din exterior si care poate fi folosit ca spatiu expozitional. Se va demola gardul existent, se va amenaja terenul cu rampa de acces, se vor realiza gradene de beton si o copertina. – Spatiile create in turn vor fi: la cota ±0,00m zona de intrare – cafenea conectata cu spatiul exterior, la cota 24,75 m – sala de expozitii, la cota +28,50 m – spatiu foaier, la cota +34,50 m – sala pentru activitati culturale, la cota +45,50 m – belvedere.
– Restaurarea scarilor si balustradelor, se va pastra rezervorul 1 integral si se va amplasa un planseu metalic in interior (spatiu foaier), se va pastra rezervorul 2 dar se vor realiza in el goluri pentru lumina (sala pentru activitati cultural), se vor realiza scari interioare noi, se vor inlocui tamplariile exterioare, se va inlocui usa de acces metalica cu una de sticla, se vor aplica tehnici de curatare adaptate finisajelor existente caramida aparenta/beton, se vor realiza noi finisaje interioare.
– Alte interventii propuse sunt: amplasarea unui ascensor panoramic interior, realizarea/redimensionarea bransamentelor necesare, realizarea /reabilitarea retelelor tehnico-edilitare necesare pentru buna functionare cu pozare subterana pentru turn si pentru anexa, un iluminat architectural atat pentru cladire, cat si pentru spatiul exterior amenajat, instalatie de protectie impotriva trasnetului si realizarea prizei de pamant aferenta intregii instalatii electrice propuse, realizarea unui sistem de incalzire in pardoseala si panouri radiante.
Revitalizarea monumentului istoric urma sa fie realizata printr-o serie de activitati cu scop educativ si de informare, organizate de Asociatia Prin Banat.
Printre aceste se numarau tururi si vizite de santier pentru studentii de la facultatile de profil, pentru a observa procedurile si tehnicile din cadrul procesului de restaurare. Rezultatele cercetarilor s-ar fi concretizat intr-o expozitie permanenta dedicata monumentului, dar si in expozitii temporare si chiar realizarea unui model tridimensional dedicat persoanelor cu deficiente de vedere.
De asemenea, proiectul isi propunea promovarea si sustinerea comunitatii locale de artisti, prin organizarea mai multor spectacole de teatru sau de muzica, simpozioane, expozitii sau ateliere.
In turn trebuia sa fie amenajat si un muzeu al cafelei, dar si o mini-cafenea tematica. Capacitatea maxima a Turnului de Apa este de 70 de persoane.
Proiectul a fost initial finantat prin Granturile SEE 2014-2021 in cadrul Programului RO-CULTURA si inceput de Primaria Timisoara in parteneriat cu Asociatia Prin Banat, finantarea fiind obtinuta inca din 2019 de administratia Robu.
Castelul de Apa din Iosefin, de pe strada Gheorghe Baritiu, are 52 de metri si a fost construit in anul 1914, fiind proiectat de faimosul arhitect Laszlo Szekely. Avea rolul de a regla nivelul apei de consum pentru populatie si, impreuna cu cel din Fabric, puteau asigura apa vreme de mai multe ore pentru intreg orasul.