Opinia Timisoarei

Se rescrie povestea Mausoleului cazut in paragina de zeci de ani, nu departe de Timisoara. Prima licitatie pentru salvarea bisericii monument de la Bobda de catre Institutul National al Patrimoniului

TIMISOARA. Demers mult asteptat pentru salvarea fascinantei constructii a Mausoleului Csavossy de la Bobda, in fapt Biserica Romano-Catolica cu o arhitectura aparte, ale carei ruine amintesc de glorioase vremuri si care piere sub ochii nostri de ani buni.

Institutul National al Patrimoniului a lansat licitatia pentru gasirea unei firme care sa asigure serviciile de proiectare si asistenta tehnica prin care sa fie consolidata constructia monument istoric, restaurata si repusa in valoare.

Valoarea estimata a contractului de proiectare este de 962.555 lei fara TVA, adica aproximativ 230.000 de euro cu TVA.

Firmele interesate isi pot depune ofertele pana in 15 iulie.

In acest moment, bijuteria arhitecturala, candva de o rara frumusete, este in prag de prabusire, biserica inregistrand deja o serie de pierderi ireversibile la nivel de elemente structurale.
De-a lungul timpului, s-au mai facut demersuri pentru punerea in siguranta a Mausoleului de catre voluntarii de la Ambulanta pentru Monumente si cei de la Asociatia prin Banat, insa din lipsa de fonduri, interventiile au fost limitate.

Mausoleul de la Bobda ca odinioara, intr-o superba pictura murala

In cadrul unui alt proiect, pe langa interventiile propriu-zise, a fost realizata si o pictura murala pe zidul unei case din Bobda, o reprezentare emotionanta a Mausoleului Csávossy care aduce aminte de perioada de glorie a bisericii atat de greu incercata. Astfel, ea nu va cadea in uitare niciodata.

Biserica mausoleu de la Bobda, comuna Cenei, monumentul ridicat in secolul al XIX-lea de familia baronului Gyula Csavossy dupa planurile bazilicii din orasul ungar Esztergom, este una dintre cladirile incarcate de istorie din judetul nostru. Baronul construise in Bobda mai intai un castel și, peste drum, a ridicat biserica, finalizata in 1908.

Gyula Csavossy si soția s-au stins in 1911 si au fost inmormantati in cripta de sub biserica. In 1925, fiii baronului au emigrat in Canada. Castelul a fost demolat, dupa ce noul proprietar nu si-a mai putut plati ratele la banca, iar mausoleul a inceput sa se degradeze.

Primarul din Cenei a reusit sa preia biserica de la Episcopia Romano-Catolica Timisoara, iar acum monumentul va beneficia de o alocare de fonduri guvernamentale pentru restaurare, odata ce va fi gata documentatia intocmita de Institutul National al Patrimoniului.

 

Exit mobile version