Nici nu s-a uscat bine cerneala pe foile pe care a fost scrisa, ca legea antifumat a fost deja contestata. 33 dintre senatorii Romaniei vor ca aceasta sa treaca pe la Curtea Constitutionala inainte de a fi promulgata.
Cei 33 de senatori care au semnat contestarea depusa, luni, la CCR, sustin ca ratiunea sesizarii Curtii „nu vizeaza interzicerea fumatului in spatiile publice, ci vizeaza definitia <<spatiului public inchis>>, interzicerea fumatului in spatiile private devenite prin efectul legii spatii publice inchise, a exceptiilor de la interdictia de a fuma (celulele pentru detinuti din penitenciarele de maxima siguranta si zonele de tranzit din aeroporturi, in care sunt amenajate camere speciale -n.r.) si a interzicerii vanzarii la bucata a trabucurilor (tigari de foi)”, potrivit documentului inaintat CCR.
Documentului inaintat CCR precizeaza ca prin definirea spatiului public inchis ca orice spatiu destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o forma de discriminare.
Initiatorii sesizarii mai sustin, in documentul citat, ca prin aplicarea legii antifumat se creeaza o discriminare intre persoanele aflate in stare de detentie in penitenciare de siguranta si cele aflate in tranzit intr-un aeroport, pe de-o parte si ceilalti cetateni fumatori, pe de alta parte.
Potrivit unor surse politice, constestatia legii antifumat depusa la CCR este semnata de senatori, de la toate partidele politice, in randul carora se numara, senatorul ALDE Cristiana Anghel, senatorul PNL Corneliu Dobritoiu, senatorul PSD Lucian sova, senatorul UDMR Verestoy Attila, precum si senatorul independent Alfred Laurentiu Mihai.
Potrivit art.146 din Constitutie, CCR se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora, la sesizarea presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a Guvernului, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a Avocatului Poporului, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori.