Ministerul Educatiei Nationale (MEN) a postat luni, pe site-ul institutiei, un proiect de ordonanta de urgenta privind modificarea si completarea Legii educatiei nationale nr. 1/2011, referitor la activitatea didactica in cazul personalului de predare cu functii de conducere sau delegat de sindicate pentru diverse activitati aprobate de MEN.
„Personalul didactic de conducere, de indrumare si de control poate fi degrevat, total sau partial, de post/norma didactica, pe baza normelor aprobate prin ordin al ministrului educatiei nationale, elaborate cu consultarea federatiilor sindicale reprezentative din invatamant. De acelasi drepturi pot beneficia si persoanele desemnate de federatiile sindicale reprezentative din invatamant, ca urmare a participarii la procesul de monitorizare si evaluare a calitatii sistemului de invatamant, aprobate prin ordin al ministrului educatiei nationale”, se arata in proiect.