TIMISOARA. 25 iulie este o zi importanta in istoria Timisoarei. Este ziua in care in urma cu 470 de ani, cetatea intra sub stapanirea Imperiului Otoman, dupa ce comandatul fortaretei a fost nevoit sa o predea turcilor.
La jumatatea secolului al XVI-lea, cetatea Timisoarei facea parte din imperiul habsburgic si era si atunci considerata unul dintre punctele strategice importante pentru casa de Habsburg.
„Mai intai castelul, care se afla pe o ridicatura intr-o campie si care este o cetate inexpugnabila cu locuinte si camere construite de unguri; are o fantana adanca cu apa cristalina care a fost descoperita dupa foraje indelungate; langa castel curge raul Timis care contribuie la aparare….La poalele castelului este asezat orasul cu aproximativ 2000 de case… Pe o distanta de o mila si jumatate in jurul orasului sunt numai mlastini si pentru cine vrea sa intre calare este doar un singur drum, strajuit de copaci si care este pazit tot timpul, dar si un pod care, in caz de pericol, se poate incendia… Castelul si orasul se situeaza la granita dintre Transilvania si Valachia, este in afara Transilvaniei, partial in Valachia si partial in Ungaria„, spunea generalul Castaldo, comandantul trupelor imperiale aflate in cetate despre Timisoara, in luna august a anului 1551.
Ce nu stia la acea vreme Castaldo era ca, doar cateva luni mai tarziu, turcii aveau sa inceapa asediul Timisoarei.
Armatele conduse de pasa Mehmet Sokolovici trec in acea toamna Dunarea pe la Petrovaradin si ocupa dupa numai cateva zile cetatea Becea, fortificatia Becicherecului, dupa numai o zi, in timp ce Ciacova, Ilidia, Nadlacul, Fenlacul, Igrisul si Zadorlacul se predau, fara a opune rezistenta.
„In 8 octombrie 1551, Ulama pasa ocupa Lipova, a carei aparare fusese incredintata lui Ioan Petho, nobil maghiar. Si acesta, in loc sa ia lupta cu turcii, a preferat sa fuga. La vestea caderii Lipovei, cetatea Timisoarei se pregateste de aparare„, scrie Nicolae Iliesiu, in volumul sau „Timisoara, monografie istorica”.
La acea vreme, la comanda cetatii era Stefan Losonczy, un comite de Timis care nu agrea tot timpul ordinele imparatului Ferdinand si nici nu era prea simpatizat de generalul Castaldo si de alti lideri militari din oras. Losonczy nu a dat importanta prea mare apropierii armatelor otomane, pana cand acestea nu au ajuns langa ziduri. Atunci ii muta pe locuitorii din Palanca Mare in cetate si incendiaza casele. Printre ruine se ascund 400 de calareti condusi de Alfonso Perez si 300 de infanteristi ai lui Rodriguez de Villandrando. Au loc si primele ciocniri cu otomanii, care obtin primele victorii. Intre timp, generalul Aldana, si 100 de oameni ai sai, evacueaza Palanca Mica, transporta armamentul si mancarea in cetate si dau foc podului care lega insula de oras.
Otomanii le cer celor din cetate sa se predea si le spun ca vor fi lasati liberi sa plece, dar se lovesc de un refuz.
Trupele raman in fata Timisoarei pana la inceputul lui noiembrie, cand ploile abundente, care au produs inuntatii, dar si frigul, ii conving pe turci ca nu pot duce o campanie de iarna pentru cucerirea orasului, si decid sa se retraga.
Cucerirea Timisoarei
In vara lui 1552, otomanii, condusi de Ahmed pasa si Mehmet Sokolovici, revin la Timisoara, avand in plan sa cucereasca fortareata, care nici de aceasta data nu era suficient de bine pregatita. In 24 iunie armata acestuia trece Dunarea.
„Ceva intariri noi se adaugasera fortificatiilor Timisoarei, inspre poarta de rasarit a cetatii, dar peste tot cetatea nu era intarita destul de solid, ca sa poata suporta un asediu mai indelungat. De asemenei, se itarise zidul de piatra dinspre Nord, imprejmuindu-se fortificatiile de aici cu garduri ghimpate, iar in timpul scurt al primaverii se intarise turnul de apa. Fortificatiile cele mai puternice le oferea insa tot natura, caci jurul Timisoarei era mlastinos si taiat de sinuozitatile Begheiului. Multe mocirle si brate ale Begheiului faceau ca dusmanii numai cu greu sa se poata apropia de zidurile cetatii. Se construisera apoi de catre aparatori doua santuri care aparau Insula, cetatea si turnul de langa poarta castelului de apa„, scrie Nicolae Iliesiu, in volumul sau „Timisoara, monografie istorica”.
La patru zile de la trecerea Dunarii, soldatii lui Mehmet Sokolovici se aflau la nord de Timisoara, la vest erau cei ai lui Hasan, pasa de Anatolia. Trupele otomane aduc si tunurile in jurul cetatii si incep sa bombardeze. In luna iulie nici natura nu mai poate proteja fortareata. Apele Begheiului incep sa scada, mlastinile seaca, iar in 12 iulie otomanii pun stapanire pe reduta de nord.
In ajutorul Timisoarei vin si trupe de la Arad, iar turcii reusesc sa le opreasca inainte sa ajunga la cetate.
In 19 iulie soldatii turci primesc noi provizii de praf de pusca si munitie si continua asaltul.
Sase zile mai tarziu trupele lui Ahmed reusesc sa puna stapanire pe turnul de apa al orasului, comandatul armatelor de ocupatie transmitand celor din cetate ca daca se predau vor putea pleca inarmati din fortificatie.
Stefan Losonczy se sfatuieste cu cei din jurul sau, iar in 25 iulie 1552 trimite doi ofiteri sa stabileasca termenii capitularii.
„Garnizoana Timisoara va parasi cetatea cu steagurile desfacute, inarmata, putandu-si duce cu ea bagajele.Turcii dau garnizoanei insotitori, pentru a o apara de orice neplaceri si pentru a-si putea duce nestingherita carele cu bagaje. Pasa se obliga a lua masuri ca populatia civila a orasului sa fie ferita de jafuri. Locuitorilor care vreau sa ramana in Timisoara li se garanteaza libertatea personala si asigurarea avutului” se arata in „Timisoara, monografie istorica” a lui Nicolae Iliesiu.
Macelul de la portile orasului
Odata negociati termenii capitularii, au fost facute pregatirile pentru parasirea cetatii prin poarta Lipovei. Cei care se aflau in fortificatie au iesit doua zile mai tarziu din ea. In fruntea convoiului erau Stefan Losonczy, Alfonso Perez si Simeon Forgaci, lideri militari. Dupa cavalerie urma infanteria spaniola si ceha, germanii si apoi haiducii.
Odata ce ultimii soldati au iesit pe poarta cetatii, aceasta s-a inchis si s-a auzit o bubuitura de tun. Acela a fost semnalul… Turcii au atacat si nimicit intreaga garnizoana.
Stefan Losonczy a fost decapitat, iar pielea capului a fost umpluta cu gunoi si trimisa sultanului. Perez a incercat sa scape fugind prin mlastina din jurul cetatii, insa a fost prins de unul dintre turci, care i-a taiat capul.
Astfel, Timisoara a intrat sub dominatie otomana pentru mai bine de un secol si jumatate, cand principele Eugeniu de Savoya a obtinut capitularea turcilor, fara a-i macelari insa pe otomanii aflati intre zidurile cetatii.