TIMISOARA. La initiativa celor aproximativ 50 de primari pe care PSD Timis ii are in judet, luni dupa-amiaza a avut loc o sedinta la sediul partidului pentru sustinerea premierului Sorin Grindeanu.
Cei aproximativ 50 de primari pe care ii are PSD in judetul Timis au anuntat conducerea judeteana a partidului ca vor sa se intruneasca intr-o sedinta pentru a-l sustine pe premierul Sorin Grindeanu. La sedinta au participat si consilieri locali si judeteni, dar si presedintele executiv al PSD Timis, Calin Dobra care acum coordoneaza filiala.
In urma acestei sedinte, social- democratii au semnat o rezolutie pentru sustinerea premierului Sorin Grindeanu, act care va fi transmis conducerii centrale a partidului.
„A fost o sedinta a Comitetului Executiv judetean, la initiativa unui numar de primari care au vrut sa ia pozitie pentru sustinerea lui Sorin Grindeanu si anume ca nu se considera ca a facut vreo greseala si merita sa ramana in functia de premier„, a declarat presedintele executiv al PSD Timis, Calin Dobra, pentru opiniatimisoarei.ro.