Timisorenii s-au debransat in masa de la sistemul centralizat de incalzire. Unii spun ca au luat decizia corecta, in conditiile in care de anul viitor se scumpeste din nou caldura.
Societatea de termoficare Colterm este obligata sa mareasca pretul de productie al gigacaloriei, mai ales ca se scumpeste si gazul si se finalizeaza un proiect pe bani europeni. Daca primarul anunta ieftinirea caldurii cu 25% din 2013, sefii Colterm atrag atentia ca acest lucru este greu realizabil, in conditiile in care se anunta scumpiri, iar primaria, cea care suporta diferenta dintre pretul de vanzare si pretul de productie al gigacaloriei, nu are bani ca sa acopere subventii mai mari.
Primarul Robu, contrazis de un specialist in domeniu, directorul Colterm, pe tema pretului gigacaloriei pentru anul 2013! Robu viseaza gigacalorii cu 25% mai ieftine, dar Pampu il trezeste la realitate: nu se poate decat cu subventii mai mari, pentru care, chiar primarul recunoaste, nu sunt bani!
Primarul Timisoarei promitea zilele trecute ca va micsora pretul gigacaloriei incepand de anul viitor. „In 2013 vom avea un set de masuri si la nivel tehnologic, si la nivel managerial, menite sa reduca pretul gigacaloriei. Estimam ca o sa-l reducem cu 25%”, a declarat Nicolae Robu. Trebuie spus ca Robu promitea o gigacalorie mai ieftina cu 25% inca din camapania electorala. Asadar, inainte de a fi ales, Robu afirma: “Vom face acest lucru prin mai multe metode: reabilitarea termica a blocurilor – cel putin 200 pe an – cu bani de la guvern, din fonduri europene, din fonduri proprii, chiar si de la cetatenii Timisoarei, care vor fi scutiti apoi pentru un numar de ani de anumite dari fiscale. Apoi, ne gandim la imbunatatirea managementului la Colterm, daca este nevoie vom promova managementul privat, iar in al treilea rand – tehnologii noi: introducerea unor centrale pe gaz la anumite puncte termice din oras, care vor putea sa si cogenereze energie electrica, un lucru foarte important.“
Problema este ca nici atunci si nici acum promisiunile lui Robu nu stau in picioare, dupa cum vom demonstra in continuare!
Specialistii de la Colterm considera ca primarul se hazardeaza cand promite astfel de reduceri de pret. ”Pretul de vanzare s-ar putea sa scada, eventual prin marirea subventiei pe care o acorda Primaria, dar pretul de productie care pleaca de la noi sigur nu scade. Populatia este interesata de pretul de vanzare. Domnul Robu poate acorda subventii mai mari si asa sa scada pretul de vanzare. Noi producem o gigacalorie cu 325 de lei si o vindem cu 252 de lei, restul de 73 de lei per gigacalorie este acoperit de Primarie”, ne-a declarat Petrica Pampu, directorul societatii de termoficare din Timisoara, care primeste, anual, circa 45 de milioane de lei ca subventii de la Primaria Timisoara.
Varianta explicata de directorul Colterm in care pretul gigacaloriei ar putea totusi scadea, anume majorarea subventiilor, este complet nerealizabila. Asta pentru ca insusi Nicolae Robu recunoaste ca nu sunt bani pentru subventii suplimentare de la bugetul local, iar subventiile de la guvern au fost eliminate inca de anul trecut ca cerinta a acordului cu Fondul Monetar International.
„Nu putem vorbi despre o reducere a pretului gigacaloriei, pentru ca nu dispunem de fonduri ca sa crestem subventia de la bugetul local.” Pe de alta parte, tot din 2013 se liberalizeaza pretul gazelor naturale, iar consumatorii industriali vor plati mai mult pentru materia prima in productia de agent termic. Deci, ca sa concluzionam, subventia nu poate creste, pretul la gaze va creste, dar Robu promite gigacalorii mai ieftine cu 25%! In conditiile in care primarul Timisoarei nu face minuni sau nu reinventeaza regulile economiei, insemana ca promisiunile facute sunt doar vorbe in vant…
Colterm produce circa 700.000 de gigacalorii pe an pentru populatie. Singurii care beneficiaza de subventii sunt timisorenii, agentii economici platesc pretul normal, cel cu care este produsa gigacaloria. ”Noi luptam acum sa fie considerate si scolile, gradinitele, spitalele, la categoria populatie, adica sa nu plateasca pentru caldura ca si agentii economici, ci ca un cetatean normal. Oricum, pretul gazului este diferentiat pentru agentii economici si populatie. Pentru populatie 90% din gaz vine din tara, iar 10% din import, in timp ce pentru agentii economici 50% vine din tara, iar restul de 50% din import”, a mai spus Pampu.
Se preconizeaza, in prima etapa, la inceputul anului 2013, o crestere a pretului gazului de 5% pentru populatie si de 10% pentru agentii economici. Asta inseamna ca va creste si factura la caldura. Reprezentantii societatii de termoficare spun ca sunt nevoiti sa creasca pretul de productie al gigacaloriei chiar incepand din sezonul urmator.
”Avem obligatia sa crestem pretul catre populatie, in jur de 5%, pentru ca asa este protocolul pe care il avem cu Uniunea Europeana, in ceea ce priveste proiectul de retehnologizare. Asa se va recupera o parte din investitie. In sezonul urmator, daca va creste pretul gazului, cu 5-10%, crestem si gigacaloria. Noi mai mult de 50% mergem oricum pe carbune, deci pretul de productie ar putea creste cu 2% daca este sa facem un calcul”, ne-a declarat Petrica Pampu.
In ceea ce priveste proiectul de retehnologizare Colterm, acesta merge mai departe. ”Avem lucrari avansate, putem spune ca o treime din ele sunt gata. Suntem la 80% cu lucrarile la pompe, 42% la CAF in Cet Centru, 17% pentru desulfurare si 20% la cazanele de aburi din Cet Sud. Ne apucam deja de probe si anul acesta vom da drumul la o parte din instalatii, pentru ca din sezonul rece 2013 sa avem un sistem cu instalatii noi”, spune seful Colterm.
Debransari in masa la Timisoara
Facturile imense de iarna trecuta au determinat sute de familii de timisoreni sa solicite Colterm debransarea de la reteaua de termoficare, dupa ce s-au convins ca alte metode de incalzire sunt mult mai ieftine. Una dintre cele mai frecvente solutii abordate de catre timisorenii debransati de la reteaua centralizata de termoficare este bransamentul individual la gaz si montarea centralelor de apartament, care inlatura total plata in comun a pierderilor de agent termic suferite de Colterm.
Redimensionarea circuitului din bloc este obligatorie atunci cand au loc debransari. In cazul in care nu se face, cei care raman racordati la sistemul centralizat de incalzire scot automat mai multi bani din buzunar.
”Conform legislatiei, orice debransare presupune si un proiect care analizeaza ce se intampla cu instalatia. Cu cat se debranseaza mai multi, cu atat se micsoreaza diametrul tevilor, pentru ca nu mai este nevoie de debit mare. Cel care a creat situatia suporta costurile. In cazul in care conductele raman la dimensiunile acelea, apa calda, care si-asa nu ramane calda cum trebuie, ramane pe conducte si daca cineva da drumul la apa, trebuie sa astepte sa curga cea ramasa pe conducte”, explica Petru Olariu, presedintele Federatiei Asociatiilor de Locatari Timisoara.
Anul acesta, 4.500 de timisoreni s-au debransat de la sistemul central de incalzire, spre deosebire de anul trecut cand numarul lor a depasit 7.000. Acestea sunt doar cele facute in limitele legii. Mai exista insa si debransari ilegale, cam 1.500, crede seful Colterm. Asta inseamna ca locatarii se pot intelege cu administratorii de bloc, taie tevile care duc in apartamentul lor si administratorul nu-i include la cheltuieli. Daca termenul pentru depunerea cererilor de debransare a fost deja depasit, timisorenii mai pot renunta la caldura de la Colterm prin rezilierea contractului cu societatea de termoficare. Dar asta se intampla mai mult in conditiile in care intr-o scara de bloc raman doar una sau doua familii racordate la sistem. Anul acesta s-au inregistrat aproximativ 600 de astfel de cazuri. Daca numarul debransarilor trece de 6.500, doar 70-80 de timisoreni si agenti economici s-au intors in 2012 la sistemul centralizat de incalzire.
Colterm a primit in ultimele saptamani 23 de milioane de lei de la Guvern, bani restanti inca de anii trecuti, de la ultimele subventii acordate. Guvernul Romaniei mai trebuie sa trimita inca 27 de milioane de lei catre Timisoara, pentru plata arieratelor Colterm.
Si Primaria Timisoara este datoare la Societatea de termoficare.
Municipalitatea trebuie sa plateasca aproximativ 18 milioane de lei pentru subventiile de care au beneficiat timisorenii. Colterm mai trebuie sa primeasca alte 2 milioane de lei pentru caldura din scoli, gradinite si spitale, iar de la timisoreni are de incasat circa 4 milioane de lei, adica 2% din incasarile anuale, care sunt de peste 200 de milioane de lei.
Dar si societatea de termoficare are la randul ei datorii, cele mai multe catre furnizorii de gaz si carbune. Vorbim despre 40 de milioane de lei, bani ce trebuie platiti furnizorilor de gaz si de circa 6 milioane de lei, suma ce trebuie sa ajunga la furnizorii de carbune. Mai sunt si credite in banci, defalcate, atrage atentia Pampu, de 35 de milioane de lei.