Comisarul sef Claudiu Chebici va trebui sa achite 1000 de lei, reprezentand valoarea amenzii pe care a incasat-o de la procurorii Parchetului Lugoj.
Acestia din urma au cerut sanctionarea omului legii considerand ca el este vinovat ca un dosar de inselaciune a fost plimbat intre subordonatii sai fara ca acestia sa fi facut macar verificarile de baza, ceea ce, spun procurorii, se traduce prin dezinteres, rea vointa si incompetenta.
Cand a aflat ca va trebui sa achite contravaloarea amenzii, comisarul sef a hotarat sa atace in instanta decizia procurorilor. Chebici a sustinut ca nu are bani sa achite amenda, dar si ca nu este vina lui ca dosarul nu a fost intrumentat corespunzator. A pierdut insa procesul, asa ca Finantele Lugoj au emis un titlu executoriu. Si i-au transmis somatia de plata. Acum seful politiei Lugoj va trebui sa achite amenda de 1000 de lei, altfel, Finantele i-ar putea pune poprire pe salariu.