Opinia Timisoarei

Seful Vamilor, Radu Marginean, pus sub invinuire de procurorii DNA. Este acuzat de fapte de coruptie

UPDATE: Seful Vamilor, Radu Marginean, a fost demis

Radu Traian Marginean a fost destituit din functia de sef al Autoritatii Nationale a Vamilor.

Anuntul a fost facut de purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean.

In locul acestuia a fost numit Viorel Comanita, directorul Directiei de Supraveghere Accize si Operatiuni Vamale din cadrul ANAF.

Anuntul vine dupa ce, in urma doar cu putin timp, Sorin Blejnar, seful ANAF, declara ca Radu Marginean, pus sub acuzare de procurorii anticoruptie in dosarul de spagii din Vama Halmeu, este in continuare la conducerea Autoritatii Nationale a Vamilor (ANV).

Acesta a precizat ca asteapta din partea DNA o informare scrisa privind stadiul dosarului si calitatea acestuia in speta respectiva, iar abia mai apoi o sa „dispuna in consecinta”.

„Referitor la seful ANV, dupa ce voi primi o informare scrisa de la DNA cu privire la calitatea lui si stadiul dosarului, voi face o informare pentru primul-ministru si voi solicita in consecinta. El este inca in functie si dupa ce vom primi rezolutia procurorilor cu privire la calitatea lui in dosar si stadiul dosarului, vom dispune in consecinta”, a spus seful ANAF.

__________________________________________________________________________

UPDATE: Scandalul de la Vama Halmeu duce pana la membri de partid?

Procurorii DNA l-au pus miercuri sub invinuire pe seful vamilor, Radu Marginean, care este acuzat de primire de mita si trafic de influenta.  Marginean este acuzat ca a primit o suma importanta de bani ca sa il numeasca in functie pe fostul sef al vamii Halmeu, Nicolate Dobrescu, anunta Antena 3. Seful vamilor nu a recunoscut acuzatiile si sustine ca este nevinovat.

Alti doi oameni de afaceri si un fost angajat in duty-free din Vama Halmeu au fost arestati preventiv vineri, in cazul fostului sef al Biroului Vamal Halmeu, Nicoleta Dobrescu, suspectata ca ar fi strans peste 130.000 de euro de la camatari si contrabandisti de tigari pentru a-si cumpara functia de sef de vama de la seful ANV.

Aceasta i-ar fi dat banii lui Radu Marginean, care a fost subalternul lui Vasile Blaga cand acesta era sef la Vama din Oradea, iar in 2001 a devenit Seful vamii din Oradea.

In acest dosar au fost retinuti Liviu Florian, om de afaceri, pentru doua infractiuni de trafic de influenta, Ion Savu, om de afaceri, pentru doua infractiuni de complicitate la trafic de influenta si Ioan Romeo Nitu, fost angajat al unui magazin duty-free din Vama Halmeu in sarcina caruia s-au retinut doua infractiuni de complicitate la cumparare de influenta.

Exit mobile version