Propunerea de modificare a Legii referendumului a fost adoptata de plenul Senatului cu 75 de voturi „pentru”, 7 voturi „impotriva” si 3 abtineri.
Adoptarea propunerii a fost primita cu aplauze de plen.
Legea a fost adoptata de Senat in calitate de prima Camera sesizata, decizia finala in acest caz urmand sa fie luata in Camera Deputatilor.
Propunerea legislativa semnata de senatorul PSD Georgica Severin si senatorul PNL Cornel Pieptea modifica in Legea referendumului conditia care trebuie indeplinita pentru ca seful statului sa poata fi demis prin referendum.
Astfel, presedintele ar putea fi demis daca in favoarea acestei propuneri s-ar inregistra jumatate plus unul din voturile valabil exprimate, spre deosebire de conditia aflata in prezent in vigoare, anume aceea ca in favoarea demiterii sa se exprime jumatate plus unul din cetatenii cu drept de vot.
Raportul la acest act normativ a fost aprobat luni in Comisia juridica.
Presedintele Senatului, Vasile Blaga, a suspendat, luni, sedinta de plen pentru a acorda o pauza de consultare intre liderii de grupuri, dupa ce liderul senatorilor PSD, Ilie Sarbu, a solicitat introducerea pe ordinea de zi a Legii referendumului, stabilindu-se ca legea sa intre in plenul de joi.