„Din punctul meu de vedere sunt relaxat. Sunt convins ca motiunea nu va intruni numarul necesar de voturi. Consider, de asemenea, ca programul de guvernare al opozitiei este o fantasma populista. Aceasta motiune nu numai ca nu are o baza politica, nu are nici o baza substantiala. Ce ar urma daca, totusi, motiunea ar trece? Ar fi o aventura pentru Romania”, a declarat deputatul Sever Voinescu, secretar al Camerei Deputatilor.
Si vicepresedintele PDL Valeriu Stoica s-a aratat increzator ca motiunea de cenzura nu va trece de votul parlamentarilor adaugand ca pe viitor el vede o alianta politica intre PDL si PNL. Stoica s-a aratat optimist si in privinta viitorului Romaniei despre care a spus ca „anul 2011 va fi anul relansarii economice a tarii”.
In cadrul dezbaterii de la Hotel Continental, democrat-liberalii au ajuns la concluzia ca e bine sa isi pastreze doctrina si sa nu se abata de la ea. „Dreapta nu garanteaza nimanui fericirea. Noi garantam, insa, fiecaruia, dreptul de a-si gasi fericirea”, a concluzionat Valeriu Stoica. La dezbatere au mai participat consilierul de stat Catalin Avramescu si Cristina Traila, sefa Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice.
Gazda evenimentului a fost Constantin Ostaficiuc, presedintele PDL Timis, insa dintre cei sapte parlamentari de Timis ai partidului a fost prezent doar Marius Dugulescu.