TIMISOARA. SCM Timisoara a pierdut finala Cupei Romaniei la rugby jucata impotriva Stelei, cu toate ca pe final de meci a avut chiar si doi jucatori in plus pe teren.
Banatenii au inceput mai bine jocul si au reusit sa inscrie un eseu inca din minutul 3, prin Rupanu, in timp ce Vlaicu a adus si punctele suplimentare pentru 7-0. Stelistii au pus primele puncte pe tabela dintr-o lovitura de pedeapsa a lui Vladut Popa. Vlaicu a raspuns cu alte trei puncte si s-a facut 10-3. Steaua a revenit puternic si a reusit un eseu prin Vladut Popa, care a si transformat, iar la pauza scorul era 10-10.
In repriza a doua stelistii au inceput mai bine, iar o colaborare intre doi fosti timisoreni a dus la un eseu. Vladut Popa a trimis un balon cu piciorul, acesta a ajuns la Hinckley Vaovasa, care l-a culcat in terenul de tinta. Popa a ratat transformarea. Dupa alte 6 minute, Tevita Manumua a „furat” o minge dintr-un rack, a profitat de neatentia defensivei steliste si a zburdat pana in eseu. Vlaicu a mai pus 2 puncte pe tabela si s-a facut 17-15. Avantajul nu a durat mult, ros-albastri reusind sa inscrie la faza imediat urmatoare un eseu, fara a-l transforma si au trecut din nou la conducere, 20-17. Vlaicu a egalat apoi situatia de pe tabela cu o lovitura de pedeapsa.
In minutul 63, Monson Vaovasa a vazut cartonasul rosu dupa o intrare periculoasa la Alin Conache, iar stelistii au ramas in 14 jucatori.
Cinci minute mai tarziu, Steaua a ramas in 13, dupa un inainte intentionat al lui Hinckley Vaovasa, urmat de transformarea lui Vlaicu, care a facut 23-20, cu 10 minute ramase.
Spre surprinderea tuturor, Steaua a presat si a reusit sa inscrie un nou eseu prin Jone Marawa si s-a facut 25-23, dupa ce Plai a ratat tranformarea.
Cu 5 minute inainte de final Vlaicu a avut o lovitura de pedeapsa din apropierea tusei stangi, pe care a ratat-o. Si banatenii au terminat meciul in inferioritate numerica dupa ce Neculau a primit galben in minutul 78.
Timisoara putea sa castige la ultima faza a meciului. Dupa o margine recuperata de banateni, mingea a ajuns la Goodwin, acesta a trimis cu piciorul in dreapta, Stetco a voleibalat balonul inapoi, acesta a ajuns la Shennan si aripa timisoreana a prins balonul, a aterizat cu picioarele pe linia de tusa, dar a scapat mingea inainte de a o culca. Astfel, Steaua s-a impus cu 25-23 si a luat Cupa Romaniei.
Final de cariera pentru doi jucatori ai Timisoarei
Florin Vlaicu si Sean Morrell si-au incheiat cariera odata cu aceasta intalnire. Vlaicu a terminat acest sezon cu 21 de transformari si 11 lovituri de pedeapsa tranformate. Vlaicu a si primit o placheta din partea reprezentantilor Federatiei Romane de Ruygby, ai clubului timisorean, dar si din partea formatiei bucurestene, al carei tricou l-a mai imbracat in cariera.
Sean Morrell a evoluat si el in multe meciuri din sezonul 2022, insa nu a reusit sa isi treaca numele pe lista marcatorilor.