Administratia Statelor Unite se teme ca tulpina mortala a virusului gripei aviare ar putea ajunge in mainile teroristilor care o vor folosi ca pe o arma biologica, de distrugere in masa. Unii oameni de stiinta considera ca aceasta cercetare nu ar fi trebuit sa fie realizata intr-un laborator universitar, ci intr-unul militar.
Pentru prima data, cercetatorii au reusit sa realizeze o mutatie a tulpinii H5N1 a virusului gripei aviare astfel incat sa se poata transmite foarte usor prin intermediul aerului, prin tuse si stranut. Oamenii de stiinta olandezi au efectuat aceasta cercetare controversata pentru a demonstra cat este de usor sa se realizeze o mutatie genetica a H5N1 pentru a deveni o tulpina de gripa umana foarte contagioasa.
Ei considera ca noile cunostinte dobandite vor ajuta la dezvoltarea unor noi vaccinuri si medicamente. Studiul a fost efectuat de o echipa olandeza de oameni de stiinta, condusa de Ron Fouchier, de la Centrul Medical Erasmus din Rotterdam, unde virusul mutant este tinut incuiat, dar fara paznici inarmati, la subsolul unei cladiri.