Circ monstru in urma cu cateva zile intr-o familie din Banat. Baut bine, barbatul si-a altoit nevasta, a aruncat televizorul pe geam, precum si alte lucruri.
Totul s-a intamplat in orasul Otelu Rosu din Caras Severin.
Femeia agresata a sunat disperata la 112, mai ales ca nu era prima oara cand barbatul facea scandal si o batea.
Politistii au venit acasa la cei doi, au facut constatarile de rigoare si, ajutati de o noua lege, proaspat intrata in vigoare, i-au aplicat barbatului violent un ordin de restrictie provizoriu pentru 5 zile. Cu alte cuvinte, l-au dat afara din casa si i-au interzis sa se mai apropie de usa pentru urmatoarele zile.
De la sfarsitul lunii decembrie, politistii care intervin in cazuri de violenta domestica pot emite, dupa analizarea situatiei, un ordin de protectie provizoriu, valabil 5 zile, astfel incat victima nu va mai fi nevoita sa astepte unul incuviintat de judecator.
Ordinul de protectie provizoriu se emite de catre politistii care, in exercitarea atributiilor de serviciu, constata ca exista un risc iminent ca viata, integritatea fizica ori libertatea unei persoane sa fie pusa in pericol printr-un act de violenta domestica.
Interventiile politistilor la cazurile de violenta domestica se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizarilor primite prin Sistemul national unic pentru apeluri de urgenta (112), formulate in scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unitatilor de politie de catre persoanele implicate in astfel de situatii.
Cu ocazia interventiei, politistii evalueaza situatia pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de intrebari. Pe baza raspunsurilor, se stabileste daca exista realmente riscul ca viata sau integritatea fizica a victimei sa fie pusa in pericol.
Primele sapte intrebari se refera la situatii de o gravitate mai ridicata. Astfel, printre altele, victima va trebui sa raspunda la urmatoarele intrebari: „Agresorul/agresoarea a încercat vreodata sa va ucida?”, „A folosit vreodata arme sau obiecte care sa va raneasca?” sau „In urma acestui incident ati suferit leziuni? Echimoze, Excoriatii, Plagi taiate/intepate/impuscate, Arsuri, Mutilari, Altele?”.
Daca la doua din primele sapte intrebari raspunsul este afirmativ, politistul va incadra situatia ca avand un „risc iminent pentru victima” si va putea emite ordinul de protectie provizoriu.
Inainte sa fie dat afara din casa temporar, sotul agresiv va avea voie sa-si ia din locuinta doar documentele de identitate, bani, medicamentele sau alte bunuri personale de stricta necesitate.