Opinia Timisoarei

Si Olguta Vasilescu a plagiat? Ce a cerut Universitatea Bucuresti in privinta primaritei de Craiova?

Banuieli de plagiat si in privinta Olgutei Vasilescu! Universitatea Bucuresti a cerut Consiliului National de Etica analizarea tezei de doctorat a primarului Craiovei, aceasta dupa ce seful sau de partid, Victor Ponta, tocmai a anuntat ca renunta la titlul de doctor, la doi ani de la izbucnirea unui scandal pe aceasta tema.


Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti s-a autosesizat in cazul tezei de doctorat cu titlul „Contributia lui Vilfredo Pareto la dezvoltarea sociologiei moderne”, sustinuta de Olguta Vasilescu in 2007, la Facultatea de Sociologie.

„Comisia a luat in discutie acest caz in 2013, dar nu a fost in masura atunci, din motive obiective, sa se pronunte”, arata Universitatea Bucuresti in sesizarea trimisa, in 18 decembrie, Consiliului National de Etica a Cercetarii Stiintifice, Dezvolarii Tehnologice si Inovarii.

Comisia a precizat ca a solicitat un referat de expertiza privind suspiciunea de plagiat in cazul tezei de doctorat a Olgutei Vasilescu.

Referatul a fost realizat de catre dna. conf. univ. dr. Cosmina Rughinis, de la Facultatea de Sociologie. Referatul demonstreaza existenta mai multor pasaje neatribuite conform normelor academice de catre autoarea tezei. Totodata, un capitol intreg, al 7-lea, este preluat integral de pe internet, fiind vorba de un text care nu are autor„, se mai arata in sesizarea semnata de presedintele Comisiei de Etica a UB, prof. dr. Marian Popescu.

UB precizeaza ca a fost sesizat Consiliul National de Etica pentru a face verificari in acest caz intrucat, potrivit OUG 28/2011, doar CNE poate sa examiuneze suspiciunile de abateri de la conduita stiintifica si de cercetare in cazul persoanelor cu functii de demnitate publica.

Astfel, UB cere sa fie examinata „suspiciunea de plagiat si alte derogari de la conduita stiintifica si de cercetare in cazul tezei de doctorat a doamnei Olguta Vasilescu, primar al municipiului Craiova„.

Totodata, Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti i-a transmis primarului Olguta Vasilescu o instiintare ca s-a autosesizat in cazul tezei sale de doctorat si ca a solicitat CNE sa faca verificari pentru suspiciunea de plagiat.

Olguta Vasilescu este primarul municipiului Craiova din iunie 2012, anterior ea fiind senator PSD. Lia Olguta Vasilescu a absolvit Facultatea de Litere si Istorie a Universitatii din Craiova, specializarea Romana-Italiana, in 1997, Colegiul National de Aparare, in 2001, iar in 2007 a obtinut doctoratul in sociologie la Universitatea din Bucuresti. De asemenea, a avut burse de studii in Italia, Danemarca si Belgia, potrivit datelor de pe site-ul Primariei Craiova.

Vasilescu a fost deputat de Dolj in mandatul 2000-2008, ulterior, pana la preluarea functiei de primar al municipiului Craiova, fiind senator. Ea a fost lector asociat la Universitatea de Vest din Timisoara, in perioada 2009 – 2012.Olguta Vasilescu a notat, in Curriculum Vitae, ca a scris lucrarile stiintifice „Cultura – factor de securitate nationala” si „Vilfredo Pareto si contributia la dezvoltarea sociologiei moderne” si a tradus din italiana in romana „Tratatul de sociologie generala”, de Vilfredo Pareto.

Primarul Craiovei a fost in PRM din 1991 pana in 2008, cand a trecut la PSD, fiind pana in 2013 vicepresedinte PSD Dolj si ulterior presedintele Organizatiei Municipale PSD Craiova.

UPDATE: Primarul Craiovei a sustinut o conferinta de presa in care a prezentat mai multe documente menite sa demonstreze ca nu a copiat lucrarea de doctorat.

Azi am fost informata de presa ca exista suspiciuni in lucrarea mea. Acest sociolog nu a fost deloc sau foarte putin cercetat. M-am inhamat inclusiv la traducerea lui Paretto. inteleg ca aceasta doamna despre care nu am auzit, Cosmina Rughinis, care spune ca o parte e plagiat. Acest 7% te duce la un link – ce credeti ca e acest link? Rezumatul tezei mele de doctorat. Te trimite tot la teza mea de doctorat, scrisa tot de mine. Cei 7% imi apartin tot mie. (…) Daca aceasta doamna nu a facut o gafa de gâga, a facut-o rau intentionat. O voi da in judecata” a declarat Lia Olguta Vasilescu.

Exit mobile version