Opinia Timisoarei

Simptomele care trebuie sa te alarmeze, daca tin mai mult de 3 saptamani. Avertismentul medicilor de la Timisoara, de Ziua Mondiala de Lupta impotriva Cancerului Pulmonar

TIMISOARA. Este considerata ca fiind una dintre cele mai devastatoare boli ale secolului nostru, afectand milioane de vieti anual.

CITESTE SI: Tragedie intr-o familie din Timis. Bebelus de numai o luna gasit mort 

Aproximativ 1,8 milioane de oameni mor din cauza cancerului de plaman, in fiecare an, iar in Romania sunt diagnosticate anual 12.000 de noi cazuri. Printre factorii de risc major se numara fumatul, poluarea, dar si radonul. Statisticile arata ca 8 din 10 cazuri de cancer pulmonar sunt provocate de fumat.

Depistarea precoce este cheia supravietuirii. Diagnosticul pus intr-un stadiu incipient permite inceperea unor tratamente mai eficiente si creste considerabil sansele de supravietuire. Din nefericire, ignorarea unor simptome evidente face ca pacientii sa ceara ajutor medical cand e prea tarziu. De obicei, ajung la noi pentru investigatii cand boala oncologica este intr-un stadiu avansat. Majoritatea pacientilor vin cu o suspiciune de boala pulmonara, dar, dupa investigatii amanuntite, constatam ca, din pacate, vorbim de un cancer pulmonar,” spune prof. dr. Cristian Oancea – manager Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, acest tip de cancer este atat de raspandit in lume incat, anual, mor mai multi oameni din cauza cancerului pulmonar decat din cauza cancerului de colon, de san si de ficat laolalta.

In cadrul spitalului nostru functioneaza o echipa completa si complexa de diagnosticare a cancerului pulmonar. Din aceasta fac parte pneumologi, medici radiologi, un specialist in anatomopatologie, un medic cu specializare in diagnostic molecular si un genetician medical. Practic, avem toate specialitatile de care are nevoie un pacient venit cu o suspiciune si care necesita un consult interdisciplinar pentru a asigura un diagnostic precis,” spune conf. dr. Diana Manolescu – director medical Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara.

Principalele simptome in cazul cancerului pulmonar sunt: tusea persistenta, care se prelungeste pentru o perioada mai lunga de 3 saptamani, durerea toracica, fie constanta, fie intermitenta in zona pieptului, dificultatile de respiratie, expectoratiile cu sange, raguseala, pierderea inexplicabila in greutate, infectiile respiratorii repetate.

Exit mobile version