TIMISOARA. Fostul sef al DNA Timisoara a avut parte de o moarte violenta vineri dimineata. S-a prabusit de la etajul 6 al sediului Directiei Nationale Anticoruptie, din centrul orasului.
Procurorul Tamas Schiffbeck a venit in aceasta dimineata la serviciu, a mers in biroul sau, iar la scurta vreme, trupul neinsufletit i-a fost gasit pe aleea din dreptul cladirii Schelei de Petrol care adaposteste si sediul DNA Timisoara.
A fost declansata o ancheta care va stabili daca este vorba de o sinucidere sau de un accident, desi toate datele conduc spre ipoteza ca procurorul si-a curmat zilele. Fereastra de la biroul sau aflat la etajul 6 era larg deschisa.
Dosarul de moarte suspecta a fost preluat de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis care au inceput cercetarile.
Tamas Schiffbeck a condus mai multi ani Directia Nationala Anticoruptie Timisoara, pana in 2015.
Avea 49 de ani, era casatorit si avea 2 copii.
UPDATE: Conducerea DNA Timisoara: Procurorul Tamas Schiffbeck nu era vizat de vreo ancheta
„Conducerea și personalul din cadrul Direcției Naționale Anticorupție își exprimă profundul regret pentru încetarea din viață, a domnului procuror Tamaș Schiffbeck, un bun coleg și un profesionist desăvârșit.
În acest moment de mare cumpănă, transmitem pe această cale sincere condoleanțe familiei.
Dumnezeu să îl odihnească!
Direcția Națională Anticorupție nu are cunoștință ca domnul procuror Tamaș Schiffbeck să fi fost vizat de vreo anchetă penală sau disciplinară„, transmit reprezentantii Directiei Nationale Anticoruptie Timisoara.