Opinia Timisoarei

Sîrbu Ilie Vasile, candidatul AUR pentru Primăria Timișoara (P)

M-am născut în data de 1 Decembrie 1973, în localitatea Bozovici din județul Caraș-Severin, în Valea Almăjului. În anul 1980, am fost înscris la Școala Generală din Prigor, iar din 1988 am urmat cursurile Liceului Agroindustrial din Bozovici, transformat în anul 1990 în Liceul Teoretic Eftimie Murgu”.

Cartea „Almăjul Grăniceresc”,descoperită în biblioteca familiei, mi-a deschis apetitul pentru istoria locului. Așa am aflat pentru prima dată despre înaintașii almăjeni ce nu erau pomeniți în cărțile de istorie oficialăcomunistă. Dorința de afla cât mai multe despre istoria Banatului Timișoarei crește atât de mult, încât, ca elev de liceu, am început să trag de limbă bătrânii satului pentru a-mi confirma cele citite.

Încărcat cu trecutul Banatului, drumul meu s-a îndreptat firesc spre Timișoara. În toamna anului 1992, pentru a putea câștiga o pâine cinstită, mă angajez la Fabrica Comtim” din Timișoara, ca muncitor necalificat, iar din anul 1994, devin student al Facultății de Jurnalistică din cadrul Universității Banatul” din Timișoara, unde îmi voi lua licența în Științele Comunicării. În timpul facultății m-a preocupat mișcarea de rezistență anticomunistă din Munții Banatului. Am intervievat zeci de martori și cercetarea a culminat prin realizarea unui film documentar pentru TVR Timișoara, intitulat Cândva în Munții Almăjului”, iar pentru o scurtă perioadă am fost fotoreporter la ziarul săptămânal Timpolis”.

După absolvirea facultății, am lucrat ca fotoreporter la cotidianul Renașterea Bănățeană” până în anul 2004. Pasiunea pentru tradițiile bănățene, m-a determinat să-mi petrec toate concediile făcând prospecțiile și documentarea pentru serialul de filme Oameni, Unelte,Meserii”, care avut numeroase succese la festivaluri de film naționale și internaționale. Din 2008 până în 2010, am ocupat funcția de Inspector Mass-Media în cadrul Episcopiei Caransebeșului.

În anul 2014, visul de a lucra în slujba patrimoniului Banatului Timișoarei prinde contur. Am conceput și am fondat Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei” prin care, alături de zeci de timișoreni, lupt pentru păstrarea identității Timișoarei. Am solicitat Primăriei o serie de dezbateri publice ce au avut ca subiect elaborarea planurilor urbanistice zonale pentru proiecte controversate. Mi-am pus experiența jurnalistică și de documentare în slujba asociației pe care o conduc, implicând-o în viața culturală a orașului. Am demarat o serie de ateliere de socializare prin activități culturale dedicate elevilor și tururi gratuite prin care participanți de toate vârstele au putut descoperi istoria orașului. Am fost coproducător al filmuluiDrumul spre Alba-Iulia” – un documentar despre contribuția bănățenilor la făurirea Marii Uniri, produs în 2018 împreună cu Muzeul Național al Banatului.

Munca de cercetare a arhivelor mi-a fost încununată în anul 2019, când am descoperit că celebrul compozitor român, Ioan Ivanovici, autorul valsului Valurile Dunării”, este născut la Timișoara, iar demersul pentruacordarea titlului de Cetățean de Onoare, post-mortem, a fost finalizat cu succes, astfel reușind să redau Timișoarei unul din cetățenii pierduți.

Am fost parte proiectului SEE 690 – Împuternicirea nerilor cetățeni ca viitori creatori și furnizori ai culturii tehnice urbane, în colaborare a Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) cu Høgskulen for grøn utvikling (HGUt, Norvegia) și finanţat prin fonduri SEE și norvegiene.

După o perioadă lungă de analiză și cântărire a tuturor argumentelor pro și contra, Alianța pentru Unirea Românilor a decis ca eu să fiu candidatul AUR pentru funcția de primar al Municipiului Timișoara.

Consider că viziunea unui primar poate să influențeze destinul unei oraș și bunăstării cetățenilor săi. Când în Timișoara se va constata că legalitatea primează, iar instituțiile primăriei vor fi lipsite de presiuni și vor avea libertatea de a lucra în folosul cetățeanului, spiritul de independenţă şi de demnitate al timișorenilor va renaște.

Exit mobile version