Disparitia unui copil va fi anuntata mai rapid si vor creste astfel sansele ca acesta sa fie gasit inainte sa pateasca ceva.
CITESTE SI: 233 de disparitii de copii, anuntate intr-un an la Timisoara si in judet, majoritatea fete
Sistemul RoALERT- Copil disparut, prin intermediul caruia populaţia va fi anunţata despre dispariţia unui copil şi semnalmentele acestuia a fost operaţionalizat, informeaza Departamentul pentru Responsabilitate Sociala Comunitara. Anuntul a fost facut în cadrul unei dezbateri organizate la sediul Guvernului, in contextul Zilei Internationale a Copilului Disparut.
Sistemul a fost implementat cu sprijinul Inspectoratului General al Politiei Romane, Departamentului pentru Situatii de Urgenta si a Serviciului de Telecomunicatii Speciale, scrie hotnews.ro.
Conform unui comunicat transmis de Departamentul pentru Responsabilitate Sociala Comunitara, principalele cauze ale dispariţiei copiilor din familie au legatura cu abuzurile la care sunt expuşi, cu precadere cele de natura sexuala.
„In anul 2021, Poliţia Naţionala a înregistrat peste 4.200 de sesizari cu privire la diferite forme de abuz sexual îndreptate împotriva copiilor: viol, agresiune sexuala, act sexual, corupere sexuala, racolare de minori în scopuri sexuale şi harţuire sexuala. Potrivit analizelor Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei, cel puţin 80% dintre declaraţiile copiilor cu privire la abuzul sexual sunt reale, iar majoritatea agresorilor provin din rândul cercului de apropiaţi si/sau familie”, se mentioneaza in comunicat.
In urma dezbaterilor, consilierul de stat Madalina Turza a propus crearea unui grup de lucru tematic la nivelul Guvernului pentru identificarea prioritaţilor de intervenţie pe termen scurt şi mediu în domeniul prevenirii şi combaterii abuzurilor împotriva copiilor, care îşi va începe activitatea în luna iunie.
Va reamintim, Inspectoratul Judetean de Politie Timis a dat publicitatii statistici ingrijoratoare de Ziua Internationala a Copilului Disparut si exploatat Sexual.
Politistii din Timisoara si din judet s-au confruntat cu 233 de cazuri de disparitii de copii in ultimul an.
Majoritatea sesizarilor au fost facute de parinti de fete.
Intre copiii pentru care politistii din Timis s-au mobilizat s-a numarat o fetita de pana in 10 ani, 12 baieti si 27 de fete cu varste intre 10 si 14 ani, respectiv 82 de baieti si 111 fete mai mari de 14 ani.
„Mentionam ca numarul sesizarilor nu reprezinta numarul copiilor disparuti, deoarece acelasi copil poate fi semnalat de mai multe ori intr-un interval de timp ca fiind disparut. Nu sunt inregistrate cazuri de copii disparuti,inca nedepistati„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Conform datelor Politiei Romane, 7.572 de sesizari, privind disparitiile de copii au fost rezolvate de ofiterii structurilor de investigatii criminale, in perioada aprilie 2021 – aprilie 2022. De asemenea, specialistii in prevenirea criminalitatii au desfasurat peste 4.000 de activitati, in cadrul campaniilor de prevenire a disparitiilor de minori.
Foto: orademesias.ro