„Am primit o adresa de la primar prin care mi-a spus ca a demisionat tot consiliul local. Nu mi-a spus motivatia, ci doar ca au avut neintelegeri in comuna. Cei care se afla pe lista supleantilor nu mai pot fi validati. Potrivit legii, cu un an inainte de expirarea mandatelor, nu se mai pot organiza alegeri. Voi transmite Guvernului sa stabileasca data alegerilor pentru ca mai avem doar doua saptamani pana la intrarea in acest termen, care nu ne mai permite sa facem alegeri”, a precizat prefectul de Timis, Mircea Bacala.
Pana atunci, primarul va prelua toate atributiile, va decide prin dispozitie tot ce se intampla in comuna, are atributii limitate insa in ceea ce priveste cheltuirea banului public.
„Nu vreau sa comentez motivatiile lor, dar in adresa scrie ca au demisionat din cauza deteriorarii situatiei si a atmosferei de lucru in consiliul local, urmare a implicarii politicului in sedintele consiliului Criciova”, a adaugat prefectul care spune ca in Criciova erau conflicte de mai multa vreme intre alesii locali.
Din cei 11 consilieri de la Criciova, doi s-au trezit ca le-a fost retras sprijinul politic. Urmatorii doi de pe lista ar fi trebuit validati, insa timp de 2 sedinte, consilierii nu au aprobat validarea, iar la a treia, ultima in care se puteau valida cele doua locuri, consilierii locali au hotarat sa-si dea demisia in bloc.
Consilierii demisionari sunt de la PSD, PDL, PC si Uniunea ucrainienilor.
„Sunt si eu socat. A fost liniste si pace, iar dintr-o data s-au hotarat sa-si dea demisia, probabil ca sa-mi dea o lectie. Au fost divergente intre colegi. Probabil o sa imi duc crucea pana la capat sau imi dau si eu demisia. Daca nu va fi greu, o sa incerc sa duc crucea. Daca nu, nu m-am cununat cu primaria”, a declarat Petru Rosoca, primarul de la Criciova.
In cazul in care si primarul decide sa-si dea demisia alaturi de consiliul local, conform legii, cel care preia conducerea institutiei este secretarul primariei.
Petru Rosoca este primar la Criciova din 2010.