TIMISOARA. O tanara de doar 21 de ani, din Timisoara, a incercat sa isi puna capat zilelor chiar pe mormantul iubitului ei care a decedat recent, in urma unui accident de circulatie. Fata a fost gasita de politisti.
Povestea tinerei din Timisoara a inceput cu cateva saptamani in urma, cand prietenul acesteia a murit intr-un grav accident de circulatie. Fata, care sufera si de alte probleme de sanatate, a cazut intr-o depresie puternica dupa ce prietenul ei a trecut la cele vesnice, scrie Redesteptarea.
Surse apropiate anchetei din acest caz spun ca tanara nu a reusit sa-si revina din socul emotional, astfel ca marti, la orele pranzului, a mers la cimitirul, in care este ingropat prietenul ei, s-a culcat pe locul de veci al acestuia si a luat mai multe guri dintr-o substanta otravitoare . La fata locului au fost chemati imediat politistii si o ambulanta, care i-au acordat victimei primul ajutor.
„Tanara de 21 de ani din Timisoara ar fi incercat sa se sinucida, cu ajutorul unei substante care se foloseste la prinderea soarecilor. La fata locului, politistii au gasit-o pe fata inconstienta, aceasta fiind transportata de urgenta la spital pentru investigatii”, a declarat Ancuta Morariu, purtator de cuvant IPJ Timis.
Potrivit acelorasi surse apropiate cazului, fata ar fi fost impinsa la acest gest nu numai din cauza decesului prietenului ei, dar si pentru ca parintii acesteia nu ar fi fost de acord cu relatia dintre cei doi. Tanara se afla acum sub atenta supraveghere a medicilor lugojeni si este, deocamdata, in afara oricarui pericol.
„Fata a suferit o depresie, acum este la noi internata si este stabila. O vom pastra sub supraveghere pana isi va reveni”, a declarat Diana Szucs, medicul de garda care a preluat cazul de la ambulanta.
Politistii au deschis si ei o ancheta si vor stabili cum a ajuns tanara din Timisoara intr-o stare atat de grava incat sa incerce sa-si puna capat zilelor.