TIMISOARA. Urmarire pe strazile din Timisoara. Politsitii au incercat sa opreasca un sofer, in cadrul unei razii de amploare, insa acesta a apasat mai tare acceleratia.
CITESTE SI: Accident cu 5 raniti, intre care doi copii mici, la Timisoara. Doua masini s-au izbit in centru
S-a intamplat in noaptea de sambata spre duminica pe strada Corneliu Coposu din Timisoara.
”Conducatorul autoturismului nu s-a conformat semnalului de oprire, astfel politistii au pornit in urmarirea acestuia, fiind depistat pe strada Socrate. Conducatorul auto si-a abandonat autoturismul, insa politistii au reusit identificarea acestuia, fiind vorba despre un barbat, de 31 de ani”, a transmis IPJ Timis.
Cand l-au prins, politistii au avut o surpriza, barbatul consumase alcool, inainte de a urca la volan. Avea o alcoolemie de 0,61 mg/l in aerul expirat.
Politistii au deschis dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, sub influenţa bauturilor alcoolice.
La razia politistilor au participat si reprezentanti ITM si ai ISU Banat. Au fost legitimate 737 persoane si au fost verificate peste 480 vehicule. Au fost aplicate 77 amenzi, in valoare totala de 23.897 lei.
De asemenea, au fost retinute 15 permise de conducere, dintre care 10 pentru conducerea sub influenta bauturilor alcoolice si au fost ridicate 5 certificate de inmatriculare.
Pentru combaterea consumului de alcool si droguri, au fost testate 284 persoane cu aparatul alcooltest si 22 persoane cu aparatul drugtest.
Totodata, au fost constatate 12 infractiuni la regimul circulatiei rutiere.
De asemenea, in cadrul actiunii au fost verificate 49 de societati comerciale, fiind aplicate 2 amenzi in valoare de 4.000 lei privind obligatia agentilor economici de a utiliza case de marcat electronice fiscale.
Totodata, au fost aplicate de catre reprezentantii din cadrul ITM Timis, 5 instiintari pentru prestarea de activitati fara a detine contracte de munca inregistrate
La un agent economic au fost constatate deficiente, respectiv exploatarea instalatiilor electrice cu defectiuni si improvizatii, pentru care reprezentantii I.S.U Banat au aplicat 2 amenzi in valoare de 500 de lei.