TIMISOARA. Ploile torentiale de scurta durata aparute in ultimii ani in urma schimbarilor climatice au creat probleme in mai multe zone din Timisoara, unde se creeaza inundatii din cauza faptului ca reteaua de canal nu are capacitatea sa preia o cantitate atat de mare de apasa.
Aquatim a gasit solutii tehnice si a finalizat doua puncte fierbinti ale Timisoarei, din acest punct de vedere: Parcul Industrial Freidorf respectiv zona strazii Emil Zola.
In primul caz, Parcul Industrial Freidorf, s-a observat in timp ca reteaua de canal executata in zona era dimensionata doar pentru ape menajere, astfel ca, la ploi torentiale, indeosebi in vecinatatea Elba, se produceau, frecvent, inundatii. Ca atare, Aquatim a decis sa proiecteze si sa execute o retea noua de canalizare doar pentru apele meteorice. Ele sunt, de acum, tratate prin deznisipare si separarea uleiurilor de pe carosabil si, ulterior, descarcate prin intermediul unei statii de pompare, in raul Bega.
Cat priveste zona strazii Emil Zola, Aquatim a optat pentru solutia de preluare a apelor meteorice, prin intermediul unui bazin de colectare. Dupa incetarea ploii, are loc o descarcare controlata a acestor ape in reteaua de canalizare.
Ca si investitii aflate in implementare, in acest moment, Aquatim lucreaza la Pasajele Brediceanu respectiv Gheorghe Lazar, alte doua zone importante ale Timisoarei care au nevoie de solutii imediate pentru evitarea inundatiilor, la ploi torentiale.
Aquatim le reaminteste clientilor ca au datoria sa-si protejeze locuintele impotriva refularii canalizarii, la ploi de intensitate mare, prin solutii simple, cum ar fi clapete de refulare sau pompe.