TIMISOARA. Piesele de mobilier vechi sau degradate pe care timisorenii vor sa le inlocuiasca intra in categoria deseurilor voluminoase, iar regimul acestora este unul aparte.
Mobila veche nu se lasa langa pubelele din apropierea blocurilor, si nici nu trebuie lasate la colt de strada, deoarece fapta se va considera abandon de deseuri, iar in acest caz timisenii risca sa primeasca amenzi de la autoritati.
Conform legislatiei in vigoare, gestionarea deseurilor abandonate in Romania este reglementata de Ordonanta de Urgenta nr. 92/2021, aprobata prin Legea nr. 17/2023. Aceasta impune sanctiuni severe pentru depozitarea neautorizata sau abandonarea deseurilor, amenzile fiind de la 30.000 pana la 45.000 lei pentru persoanele fizice si de la 50.000 pana la 70.000 lei pentru persoanele juridice. Aceste masuri sunt menite sa protejeze mediul si sanatatea publica, incurajand gestionarea responsabila a deseurilor.
In plus, timisorenii pot fi sanctionati si conform Regulamentului Serviciului de Salubrizare Municipiului Timisoara 2021, care stabileste ca „utilizatorii au obligatia sa nu arunce deseuri municipale si obiecte de uz casnic pe strazi, in parcuri, pe terenuri virane sau langa dispozitivele de depozitat deseuri amplasate pe domeniul public ori in locuri publice.”
Nerespectarea dispozitiei va atrage amenzi aplicate de Politia Locala Timisoara, conform HCL 393/2023, de la 500 la 1.000 lei pentru persoane fizice, respectiv pana la 2.500 lei pentru persoane juridice.
Timisorenii care vor sa se debaraseze legal de acest tip de deseu le pot preda la cele patru centre gestionate de RETIM ale Primariei Timisoara. La aceste locatii RETIM accepta o gama larga de articole voluminoase de uz casnic pentru a asigura tratarea si procesarea ecologica ale acestora. Cantitatea preluata gratuit este de 5 mc/persoana/luna. Iata si programul celor patru centre de colectare unde puteti duce deseurile voluminoase:
Calea Torontalului nr. 94 (Luni -Vineri intre orele 09:00-19:00, Sambata intre orele 08:00-16:00)
Calea Mosnitei nr. 2-4 (Luni-Vineri intre orele 09:00-19:00, Sambata intre orele 08:00-16:00)
Strada Avram Imbroane nr.70 (Luni-Vineri intre orele 09:00-19:00, Sambata intre orele 08:00-16:00)
Strada Ovidiu Cotrus nr. 201 (Luni-Vineri intre orele 09:00-17:00 si Sambata intre orele 08:00-16:00)
RETIM ofera timisorenilor si solutia preluarii mobilei de la locuinta clientului, in baza unei comenzi.
Obiectele de mobilier sunt ridicate de catre echipele companiei de la adresa indicata, insa dezasamblarea acestora, daca este necesara, trebuie realizata de proprietari.
Serviciul pus la dispozitie de companie este unul contra cost, fiind dedicat utilizatorilor care locuiesc in Timisoara si zona periurbana. Persoanele fizice sau juridice care doresc
preluarea deseurilor voluminoase trebuie sa urmeze cativa pasi simpli:
– sa faca comanda online la adresa de email: radu.ungur@retim.ro;
– sa plateasca contravaloarea serviciului in AVANS, urmand ca RETIM sa programeze preluarea deseurilor voluminoase de la adresa mentionata.
Tariful pe item include manipulare, ridicare, transport si neutralizare (inclusiv de la etaj din apartament), fiind valabil doar pentru municipiul Timisoara si zona periurbana.
Serviciul nu este disponibil pentru utilizatorii din Lugoj, Buzias si Recas, precum si pentru cei din zonele rurale in care opereaza RETIM. Pentru acestia, operatorul, in colaborare cu ADID Timis, organizeaza campanii trimestriale de colectare a deseurilor voluminoase, prin aportul voluntar al utilizatorilor, in locatiile specificate in programul fiecarei campanii trimestriale. O asemenea campanie pentru Zona 1 Rural va începe în data de 31 octombrie.
Aceste campanii sunt anuntate in mass-media, pe pagina oficiala de Facebook RETIM si pe www.retim.ro la sectiunea Campanii Sezoniere.
Pentru detalii legate de diferitele tipuri de deseuri ce pot fi colectate de RETIM, puteti consulta si noile ghiduri ale companiei, pentru Zona 1 Timisoara+periurban, Zona 1 Rural si Zona 0 Urban+Rural.