Opinia Timisoarei

Sorin Grindeanu despre anularea licitatiei pentru proiectarea autostrazii Craiova-Lugoj: 4 ani a considerat fostul ministru al Transporturilor ca trebuie sa dureze doar Studiul de Fezabilitate

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat ca exista o ”iritare din zona rezistilor”, in privinta anularii licitatiei pentru proiectarea tronsonului Drumului Expres dintre Craiova si Lugoj, dar ca acest lucru era necesar, deoarece numai Studiul de Fezabilitate ar fi durat patru ani. Grindeanu a explicat ca a fost intocmit caiet de sarcini pentru intreg tronsonul de 250 km si nu a fost impartit pe sectoare acest drum.

CITESTE SI: Bate vantul pe traseul celei de-a treia descarcari de pe Autostrada Vestului la Timisoara. Nici vorba de lucrarile ‘in forta’ anuntate de constructor. Soseaua de 10 km, care costa 46 de milioane de euro, trebuie sa fie gata peste exact 1 an. Video

Sorin Grindeanu a declarat, luni seara, la Antena 3, ca isi doreste realizarea Drumului Expres Craiova – Lugoj, dar ca licitatia pentru proiectare ar fi durat patru ani.

Am vazut o anumita iritare din zona rezistilor in ultima vreme, in ultima saptamana. Cand am venit la minister au gasit un proiect, de la Craiova la Lugoj, foarte bine, ca trebuie sa se faca si acea varianta, de la Craiova la Lugoj, eu fiind din Caras-Severin ca acolo m-am nascut, imi doresc, dar e nevoie nu ca isi doreste Grindeanu. Patru ani a considerat fostul ministru al Transporturilor, ca trebuie sa dureze doar Studiul de Fezabilitate. Patru ani de zile. Sa faci un intreg tronson de 250km si sa scoti caietul de sarcini pentru SF in 4 ani si surpriza, apare interesul”, a declarat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a mai declarat ca licitatia pentru proiectarea acestui drum a fost castigata de o firma care are legatura cu primarul Sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand.

Predecesorii mei au scos acest caiet de sarcini de care aminteam, patru ani de zile doar maculatura, doar Studiul de Fezabilitate. Au castigat unii care au in istoria lor, au legatura cu actualul primar al Sectorului 1. Stiti, care au mai lucrat si pe autostrada inexistenta. Am reziliat, de ce? CNSC a spus ca trebuie revazut, apoi cand scoti un tronson de 250km, arati ca nu vrei sa il faci, exact ca la Bechtel, sa iei bani pe ceva ce nu se va intampla. Vad, de cand am luat aceasta decizie si am sectionat de la Craiova la Filiasi, de la Filiasi la Severin, o iritare extraordinara. Daca au fost obisnuiti sa isi ia bani de la statul roman, acesti domni, cum au facut la Bechtel, cu mine nu si-au gasit clientul”, a declarat Grindeanu.

Catalin Drula a acuzat recent ca „ministrul anti-infrastructura” Sorin Grindeanu a anulat licitatia pentru proiectarea Drumului Expres Craiova-Lugoj.

Este o veste foarte proasta pentru autostrazi. Licitatia lansata anul trecut in mandatul meu era pe final, cu caştigator desemnat, nu trebuia decat semnat contractul. Motivul anularii este halucinant: o pretinsa suprapunere intre traseul acestui proiect şi cel al drumului expres Craiova-Tg. Jiu, proiect contractat anul trecut. Aşadar pentru o pretinsa suprapunere pe o lungime de 30km (sectorul Craiova-Filiaşi) se anuleaza un proiect de 250km – autostrada Craiova-Drobeta Turnu Severin-Calafat-Lugoj. Era (da, era, la trecut) un proiect crucial pentru Romania, legatura dintre Oltenia şi Banat”, a scris Catalin Drula, marti pe Facebook.

El a adaugat ca a scos „la licitatie pe un caiet de sarcini modern cu proiectare la cheie, cu prevederi contractuale corecte şi echilibrate, aceasta investitie„.

***

Va reamintim, a fost bataie pe, probabil, cel mai scump Studiu de Fezabilitate facut vreodata in Romania pentru un drum expres de 250 de kilometri. 5 asocieri de firme si-au dorit sa intocmeasca documentatia, iar toamna trecuta s-a stabilit castigatorul care, pentru peste 100 de milioane de lei,  trebuia sa realizeze SF-ul soselei ce va lega Lugojul de Craiova prin Drobeta Turnu Severin.

Documentatia avea sa fie facuta de asocierea de firme Egis Romania SA – Search Corporation S.R.L.– Italrom Inginerie Internationala SRL – Geostud S.R.L. – ECO Geodrum S.R.L. – Egis International SAS , contractul avand o valoare de peste 92,7 milioane de lei fara TVA.

Odata anulat demersul, licitatia pentru documentatie va fi reluata pentru soseaua de mare viteza care sa lege Lugojul de Craiova prin Drobeta Turnu Severin.

Exit mobile version