TIMISOARA. Neatentia la volan si mai ales inconstienta in cele mai multe dintre cazuri au dus la producerea a numeroase accidente pe soselele din Timis anul trecut, soldate cu zeci de morti, peste 100 de raniti grav si aproape 100 de raniti usor.
Fara doar si poate, din nou, soseaua ce leaga Timisoara de frontiera cu Ungaria, la Cenad, respectiv de Lugoj si limita cu judetul Caras Severin, in cealalta directie, continua sa fie drumul pe care au fost curmate cele mai multe vieti si pe care au fost mutilati cei mai multi oameni.
Stau marturie statisticile negre ale Politiei Rutiere Timis, oferite la solicitarea redactiei opiniatimisoarei.ro.
In functie de numarul de morti si de raniti din gravele accidente petrecute in cursul anului 2017 pe drumurile nationale si judetene care strabat Timisul, am putea vorbi de un top neoficial al celor mai periculoase drumuri din judet.
In total, pe drumurile nationale care traverseaza Timisul au fost inregistrati 28 de morti, 55 de raniti grav si 47 de raniti usor.
Pe drumurile judetene, statisticile indica 24 de morti, 53 de raniti grav si 28 de raniti usor.
Topul celor mai periculoase drumuri nationale:
1. Cenad – Timisoara – Lugoj – limita jud. Caras Severin: 10 morti, 29 raniti grav, 22 raniti usor
2. Timisoara – Moravita – frontiera Serbia: 7 morti, 7 raniti grav, 14 raniti usor
3. Lugoj – Faget – Ilia: 4 morti, 7 raniti grav, 6 raniti usor
4. Timisoara – Arad: 4 morti, 5 raniti grav
5. Voiteg – Gataia – limita jud. Caras-Severin: 2 morti, 2 raniti usor
6. Timisoara – Jimbolia – frontiera Serbia: 1 mort, 2 raniti grav, 1 ranit usor
Topul celor mai periculoase drumuri judetene:
1. DJ 593 Giulvaz – Foeni: 8 morti, 6 raniti grav, 7 raniti usor
2. DJ 593 Timisoara – Peciu Nou: 5 morti, 3 raniti grav, 1 ranit usor
3. DJ 691 Timisoara – Pischia – Masloc – limita jud. Arad: 2 morti, 4 raniti grav, 1 ranit usor
4. DJ 591 Timisoara – Sanmihai – Bobda – Cenei: 2 morti, 1 ranit grav
5. DJ 592D Lugoj – Hitias: 2 morti
In cea mai mare parte, accidentele s-au produs din pricina vitezei excesive ori a depasirilor riscante.
Cateva dintre teribilele evenimente rutiere grave petrecute pe sosele in Timis anul trecut au ramas in memoria oamenilor. Este vorba de cel petrecut intre Peciu si Parta, in luna iulie, soldat cu 2 morti, sot si sotie, si ranirea a 4 tineri, respectiv de un altul, produs in luna martie, in apropiere de Sinandrei, soldat cu 3 morti si 2 raniti grav. Doi dintre decedati erau mama si fiu, iar ranitii chiar bunicii.
CITESTE SI: Familie distrusa! 3 morti si 2 raniti grav. Groaznic accident langa Timisoara! FOTO!
CITESTE SI: 4 morti in accidente violente, pe soselele din Timis. Cinci copii au ramas orfani
CITESTE SI: A fost joia neagra in Timis. 3 morti si 5 raniti, in accidente violente
Statistica prezentata de opiniatimisoarei.ro, in baza informatiilor IPJ Timis, nu cuprinde si accidentele grave petrecute pe autostrazi si nici in Timisoara in decursul anului 2017.
Aveti mai jos insa datele celor mai grave accidente petrecute in intersectiile din Timisoara, anul trecut.
CITESTE SI: Intersectiile mortii din Timisoara. Unde s-au produs cele mai grave accidente
Politistii de la Serviciul Rutier Timis fac din nou apel la soferi sa pretuiasca viata si sa nu mai calce pedala de acceleratie.