TIMISOARA. Trupurile neinsufletite ale celor doi timisoreni care au sfarsit in cumplitul accident din Muntenegru au fost aduse in aceasta dimineata acasa la Timisoara.
Sicriele au ajuns la Timisoara cu doua masini de la Bucuresti, sub escorta politiei, dupa ce au fost aduse cu un avion militar, aseara, de la Podgorica, alaturi de ceilalti romani care si-au pierdut vietile in catastrofa rutiera din Muntenegru.
Trupurile Luminitei Doina Ardelean si a sotului acesteia Mircea Ardelean au fost depuse la capela de pe strada Palmierilor din Timisoara, in zona Ghiroda.
Cei care i-au cunoscut pot sa le aduca un ultim omagiu.
Inmormantarea celor doi timisoreni va avea loc maine in cimitirul din Calea Lipovei, de la ora 15.00.
Va reamintim, Luminita Doina si Mircea Ardelean, in varsta de 68 de ani, s-au aflat in autocarul mortii care s-a prabusit duminica intr-o prapastie din Muntenegru.
Pasionati de calatorii, acestia plecasera in excursia pe care unul din cei doi fii le-o facuse cadou. Din nefericire, pentru cei doi pensionari, de profesie ingineri, a fost ultima.