TIMISOARA. Operatiune a procurorilor si politistilor anticoruptie la Timisoara. Oamenii legii au prins in flagrant un vames in timp ce primea mita.
Operatiunea de prindere a angajatului Directiei Regionale Vamale a avut loc in Punctul de Trecere a Frontierei Stamora- Moravita.
Barbatul, Sorin Avram, fost sef de tura la Moravita, acum simplu angajat, a fost prins in timp ce primea 50 de euro spaga pentru a permite unui cetatean sarb sa intre in tara cu o masina ce transporta sicrie.
Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, vamesul este suspectat ca ar fi luat de mai multe ori bani de la reprezentantul firmei de pompe funebre.
Operatiunea a fost realizata de ofiterii DGA si supravegheata de un procuror DNA Timisoara.
Angajatul Vamii va fost dus la sediul DNA Timisoara pentru audieri, fiind acuzat de luare de mita.
UPDATE: Vamesul a fost retinut pentru 24 de ore si dus in Arestul IPJ Timis. In cursul zilei de marti va fi prezentat judecatorilor cu propunere de arestare preventiva.
UPDATE: Vamesul Sorin Avram a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.