Daca ar descoperi craniul, chipul ei ar putea fi reconstituit cu ajutorul celei mai moderne tehnologii. Mai apoi va fi comparat cu „Mona Lisa”, expus la Luvru.
Genialul Artist al Renasterii a inceput sa lucreze la tablou pe la 1503 – 1504. Si a continuat pana in 1519, cand a inchis ochii. Se mutase deja in Franta, sub ocrotirea regelui francez.
Astazi, surasul Mona Lisei este, poate, comoara cea mai de pret de la muzeul parizian Louvre. „Portretul Lisei Gherardini, sotia lui Francesco del Giocondo”, un bogat negustor din Florenta – asa suna explicatia ce insoteste tabloul si pe care o citesc milioane si milioane de vizitatori.
O echipa de savanti italieni are ambitia sa dovedeasca adevarata identitate a Giocondei. Asa ca a inceput sapaturile intr-o manastire florentina, acum in ruina, sperand sa gaseasca osemintele si mai ales craniul celei care i-a fost model lui Da Vinci. Lisa Gheradini si-a trait acolo ultimele zile. A murit in 1542, la 63 de ani.
„Stim ca Leonardo considera pictura nu doar o portretizare fidela a modelelor sale, ci si o compozitie a interioritatii si spiritualitatii. Asa ca Mona Lisa este, poate, un amestec de modele diferite. Insa, in opinia noastra, Lisa Gherardini reprezinta cu siguranta subiectul original”, a declarat Silvano Vinceti, presedintele Comisiei de validare a patrimoniului.
Inainte sa inceapa sapaturile, echipa formata din oameni de stiinta, istorici si arheologi a folosit radare speciale pentru a identifica posibilele locuri de inhumare. Daca au noroc sa gaseasca osemintele, urmeaza datari cu carbon 14 si teste ADN.
„De aici ar incepe ultima faza, reconstructia chipului, folosind tehnologie avansata furnizata nu doar de un membru al echipei noastre, de la Universitatea din Pisa, dar si de francezi si canadieni”, a mai spus Vinceti.
Si poate, in sfarsit, misterul care invaluie identitatea Giocondei va fi spulberat.