Spectacole cu foc, reconstituiri istorice de raiduri si batalii, o multime de expozitii in Bastionul Theresia, in Noaptea Muzeelor la Timisoara. Intrarea e libera

TIMISOARA. Muzeul National al Banatului, cu sprijinul Consiliului Judetean Timis, se alatura evenimentului national „Noaptea Muzeelor 2023”. Astfel, sambata, 13 mai 2023, institutia de cultura ii asteapta pe timisoreni si nu numai intre orele 17.00 – 02.00.
In anul Capitalei Culturale Europene, spectacolele de istorie vie („living museum”), oferite in Bastionul Theresia in cadrul Noptii Muzeelor se vor imbina cu momentele artistice si cu atelierele interactive intr-un mare show comun al grupurilor de reconstituire istorica si artistice coordonate de MNaB.
Participa la eveniment, sub denumirea de Uniunea Artistilor – Cronicari: Eyaletul de Timisoara, Asociatia Losonczy Istvan, Hrafnabroethr – Fratii Corbi, Proiectul Rascoala, Asociatia de Reconstituiri Istorice Timisoara, Deep6 Project, Peregrinii.

Programul din curtea Bastionului Theresia:

17:00 – Curtea Bastionului – Deschiderea taberelor de reconstituire istorica –Timisoara otomana, Timisoara Evului Mediu tarziu, Banatul medieval.
18:00 – Spatiul expozitional „Istoria Militara a Banatului“, intrare din curtea Bastionului – Asociatia de Reconstituiri Istorice Timisoara – Prezentare interactiva a unor file din istoria Cetatii Timisoara incepand cu secolul Baroc si pana in anii orasului romanesc interbelic. Salve de tun de secol XVIII si de inceput de secol XX in Curtea Bastionului Theresia.
19:00 – Curtea Bastionului Theresia – Trecutul prezentat ca istorie vie de catre Uniunea Artistilor – Cronicari. Armele si tinutele Evului Mediu. Obiceiurile trecutului. Antrenamentele vitejilor (performance comun al grupurilor participante cu participarea activa a publicului, in conditii de absoluta siguranta). Raiduri si batalii in tinuturile de Margine – o poveste adevarata, narata in stilul „living museum” si insotita de muzica istorica.
21:00 – Prezentare interactiva a pieselor din expozitia de spade si sabii istorice Fiare din beci, urmata de momente inedite. Dans cu sabiile in stilul ostenilor stepelor. Duel real cu arme istorice din colectia privata a Uniunii, intre spadasini experimentati. Muzica istorica live (Peregrinii)
22:00 – Drum printre secole – Uniunea Artistilor – Cronicari. Muzica vechilor menestreli si arta jonglerilor cu focul vor insoti o poveste magica din trecut, narata cu sprijinul tuturor grupurilor participante, in cadrul unui spectacol prezentat in premiera la Noaptea Muzeelor 2023 la MNaB.

Vor putea fi vizitate expozitiile:

„Patrimoniul sub reflectoare Timisoara – Lumi paralele”  – care propune o incursiune in istoria cartierelor printr-o cheie baroca: alegoria simturilor, prezentand secvente din viata cotidiana din Iosefin (vazul), Elisabetin (tactilul), Fabric (auzul), Cetate (olfactivul) si Giroc (gustativul) – mansarda B2
„Print si Sultan. Decenii de Razboi si Fronturi Fluctuante la Hotarele Sublimei Porti” – care prezinta obiecte din diferite episoade ale marilor confruntari militare internationale de pe scena europeana in urma carora este constituit Banatul Timisoarei – mansarda B1
„Istoria militara a Banatului” – care aduce impreuna uniforme, arme si piese de echipament militar de la inceputul sec. al XVIII-lea (armatele habsburgica si otomana) si din anii Primului Razboi Mondial (armata romana) (parter)
Muzeul Popa’s – expozitie de caricatura stefan Popa Popa’s, o colectie reprezentativa de caricaturi, medalii, premii si prezentari de evenimente din viata celui mai apreciat caricaturist din lume (parter)
Expozitia „Ciprian Porumbescu – 170. O viata, o epoca, un ideal” – ce contine panouri cu informatii, marturii si evocari despre diverse aspecte din viata lui Ciprian Porumbescu ( parter)

Ca in fiecare an, la Noaptea Muzeelor, intrarea este libera.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. e pe gratis ?

    • Scrie chiar in titlu informatia asta….iti e lene sa citesti sau tu ai citit sfarsitul si gata? Cum vine asta?

      • s-a uitat doar la poza, sigur nu stie sa citeasca :)))

        si in titlu, si ultima propozitie specifica pretul biletului

  2. Ce are Girocul cu Timișoara?