TIMISOARA. In saloane sunt bolnavi de Covid care spera sa scape cat mai repede de virusul care de luni de zile ne-a schimbat tuturor viata, dar si medicii care lupta sa ii faca bine pe cei suferinzi. Joi seara cu totii au avut parte de o surpriza.
Cladirea Spitalului de Boli Infectioase Victor Babes din Timisoara a fost iluminata in portocaliu cu ajutorul unor proiectoare, cu ocazia Zilei Mondiale a Sigurantei Pacientului. Aceasta culoare a fost aleasa de Organizatia Mondiala Sanatatii pentru a marca aceasta zi, care a avut parte si de un slogan: “Personal Medical în Siguranta! Pacienti in siguranta!”
“Siguranta pacientului a fost tot timpul centrul politicii noastre sanitare. In acesta pandemie am modificat structura spitalului de mai multe ori pentru a deservi cat mai bine pacientii. Am fost, suntem si vom fi langa ei pentru a-i face bine. si pot sa aiba toata încrederea în tot personalul si în toata familia Spitalului Victor Babes”, spune prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Victor Babes Timisoara.
Inca de la inceputul pandemiei, Spitalul Victor Babes a fost un model pentru altele din intreaga tara, reusind sa asigure o protectie mare atat pacientilor, cat si cadrelor medicale.
“Este o zi importanta si noi îi acordam o atentie deosebita pentru ca siguranta pacientului este obiectivul numarul unu în spitalul nostru. Este obiectivul cu care am pornit sa modernizam si sa dezvoltam acest spital. Ce înseamna siguranta pacientului? Înseamna ca, atunci cand vine la spital, sa nu plece mai bolnav decat a venit. Înseamna sa nu dobandeasca o infectie. De aceea, am creat circuite noi, care sunt functionale. si dovada eficientei noastre a fost ca nu am avut infectii în aceasta perioada. Înseamna însa si siguranta personalului nostru, sa nu fim noi cei care transmitem aceasta infectie. În bolile infecto-contagioase acest risc este mare. Siguranta pacientului înseamna ca starea lui fizica, dar si psihica sa fie mentinute în parametrii optimi, motiv pentru care am cautat sa îmbunatatim si conditiile hoteliere”,spune dr. Virgil Musta, seful Sectiei de Boli Infectioase 2 din cadrul Spitalului de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Victor Babes Timisoara.
“Protejarea si protectia personalului medical sunt si vor fi preocuparea noastra constanta si în urmatoarea perioada. Si o vom face prin asigurarea materialelor de protectie, a echipamentului, prin respectarea circuitelor si, mai ales, prin instruirea cadrelor medicale. Vreau sa multumesc personalului medical, medicilor, asistentelor, infirmierelor, tuturor, pentru toata grija, compasiunea si dedicarea data actului medical în toata aceasta perioada. Daca e un lucru pe care l-am învatat în aceasta pandemie e acela ca exista un pas foarte mic între conditia de a îngriji si aceea de a fi îngrijit, iar aceste roluri se pot schimba oricand”, spune asist. univ. dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes din Timisoara.
De la inceputul pandemiei, aproape 4000 de cadre medicale din Romania au fost infectate cu coronavirus. Practic 1 din 17 pacienti care s-au imbolnavit in aceasta perioada este din randul personalului sanitar.