TIMISOARA. Vaccinarea anti COVID in randul medicilor, asistentilor, infirmierelor, brancardierilor si altor angajati din sistemul sanitar a inceput inca din decembrie 2020 si sunt tari care au introdus deja obligativitatea imunizarii tuturor cadrelor medicale.
In Timisoara, oras aflat printre cele cu rata mare de vaccinare, unul dintre cele mai importante spitale are imunizati doar 40% dintre angajati.
Este vorba de Spitalul de Copii Louis Turcanu, unde, de altfel, de-a lungul pandemiei, s-au aprins mai multe focare de coronavirus.
„Avem rata cea mai mica dintre spitale. Cadrele medicale sunt majoritar vaccinate. Nu ne-am confruntat cu situatia de a ne muri pacientii. Daca vezi ca-ti mor in spital, atunci poate intelegi ce e cu boala asta… Suntem la 40%. Avem 4 din 10 vaccinati. Este o situatie cu care se confrunta cam toate spitalele in care nu s-a murit de COVID. Am vazut ca la Infectioase si la Judetean au reusit sa aiba procent mai mare, pentru ca acolo au si avut situatii grave… Am incercat in mai multe randuri sa ii convingem pe cei nevaccinati, am vorbit la raportul de garda cu colegii mei ca sa-i convingem, dar cred ca ar trebui niste masuri gen recompensa sau combinate recompensa cu obligativitatea testarii, dar asta trebuie sa vina legal, de sus„, spune pentru opiniatimisoarei.ro medicul Mihai Gafencu, director medical Spitalul de Copii Louis Turcanu din Timisoara.
Majoritatea unitatilor medicale din judetul Timis, in acest moment, se situeaza la 70% rata de vaccinare in randul personalului. Iar cel mai bine sta Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes din Timisoara care de luni de zile are 95% dintre medici, asistenti, infirmieri, brancardieri si alti angajati vaccinati impotriva noului coronavirus.
„In general, medicii s-au vaccinat, problema e la personalul mediu si auxiliar. S-au imbunatatit constant procentele, in fiecare zi inca avem vaccinari in etapa 1 (vaccinarea cadrelor medicale, n.r.), chiar si zilele astea sunt persoane din randul personalului medical care in continuare se vaccineaza. Au trecut prin boala, s-au mai informat, apoi cadrele medicale care au zis <sa-l vad pe doctorul de pe sectia mea, si atunci il cred>… aceste persoane au avut nevoie de mai mult timp sa se convinga„, a spus medicul Flavius Cioca, seful DSP Timis in emisiunea INTERVIURILE TIMISOAREI.
Intrebat daca este o solutie buna pentru gestionarea pandemiei obligarea personalului medical din spitale sa se vaccineze, asa cum se intampla in Italia ori in retele private mari din Statele Unite ale Americii, directorul DSP Timis spune ca ar fi ideal ca macar 90 la suta dintre angajati sa fie imunizati.
„Poate sa fie o solutie sa avem spitale cu peste 90 la suta, dar e un anumit procent, pana in 10 la suta, care poate are convingere religioasa ori o patologie care impiedica vaccinarea. Dar 90 la suta e vaccinat. Dar aveam spitale inclusiv in Timis cu aproximativ 50 la suta personal medical vaccinat, in urma cu cateva saptamani. Acum s-au mai imbunatatit procentele… In Italia e obligatoriu si in SUA, in cadrul unor retele private mari. Am vorbit cu colegii mei. Medicii si managerii de spitale cred ca aceasta obligativitate trebuie sa fie bine cantarita, nu au fost pareri radicale. Nu cred ca ar fi un lucru rau, dar trebuie luata balantand-o cu reglementarile legale, cu drepturile pe care le avem fiecare, e o decizie greu de luat„, a explicat Flavius Cioca in INTERVIURILE TIMISOAREI.
Directorul Directiei de Sanatate Publica Timis, medicul Flavius Cioca, a fost invitatul emisiunii INTERVIURILE TIMISOAREI, singura emisiune interactiva transmisa LIVE pe Facebook si pe TV, realizata de Orasul Timisoara si opiniatimisoarei.ro.
INTERVIURILE TIMISOAREI poate fi vizionata pe pagina de Facebook Orasul Timisoara, pe site-ul opiniatimisoarei.ro si pe canalul televiziunii regionale SUD VEST TV in fiecare joi seara de la orele 21.00.