TIMISOARA. Noul antrenor al divizionarei secunde SSU Politehnica nu a avut timp de acomodare, iar odata ce a fost numit pe banca echipei, ‘morosanul’ a si trecut la treaba.
Prima si cea mai importanta grija este completarea lotului, mai ales cu jucatori tineri, dupa exodul din aceasta vara. ‘Cautam in primul rand fotbalisti din propria pepiniera din generatiile 2001 si 2003 si ne bucuram ca au venit si multi jucatori in proba‘, a spus sambata pentru opiniatimisoarei.ro, Dorin Toma.
Sambata a avut loc un prim meci, dar scoala, intre juniorii clubului si trialistii. Au fost doua reprize incinse, in care s-a pus serios piciorul, fiecare jucator dorind sa impresioneze banca tehnica.
‘Sunt multumit de ce am vazut, insa vom fi foarte stricti in ceea ce inseamna selectia. Inca de astazi ne vom desparti din cativa dintre ei, iar cei care raman in continuare in probe trebuie sa arate in continuare ca au valoare pentru a intra in lot‘, a mai spus Toma.
Peste 30 de jucatori au evoluat pe Stiinta, iar cei acceptati vor continua de luni antrenamentele cu echipa mare.
‘Suntem putin in urma cu programul, am inceput pregatirea mai tarziu decat alte echipe, trebuie sa tragem tare sa recuperam‘, a concluzionat Toma.
Primul joc amical din aceasta perioada se va disputa in data de 3 iulie, formatia timisoreana fiind in cautarea unui adversar. Initial primul test era programat in 30 iunie, cu Obilic Sanmartinu Sarbesc, insa aceasta varianta a picat deocamdata.