TIMISOARA. Primii pasi concreti pentru construirea unui nou stadion, la Timisoara.
Daca in urma cu cateva luni proiectul privind ridicarea unei arene de tip ‘lego’ in zona Buziasului parea sa aiba o soarta incerta, dupa ce a fost redus ca dimensiuni fata de planul initial, i s-a finalizat documentatia si a pornit licitatia pentru proiectare si executie.
„Primarul Dominic Fritz a semnat astazi (luni, n.r.) documentatia pentru aceasta investitie pe care o asteptam cu nerabdare in Timisoara. Ii mulțumesc ca mi-a ascultat argumentele si a inteles nevoia constructiei acestui stadion. Voi avea si alte propuneri de proiecte pentru Timisoara in domeniile pe care mi le-a atribuit.
Stim ca exista o ”sete” de fotbal in special si de sport in general in Timisoara, dar aceasta investitie nu inseamna doar ideea de sport la general, vorbim despre nevoia de a face miscare in mod organizat, civilizat. Stadionul ”Lego” poate fi locul unde copiii, tinerii si adultii se educa, iau parte si la evenimente culturale, concerte, expozitii„, a precizat viceprimarul Cosmin Tabara pe pagina sa de Facebook.
Conform planurilor, stadionul va ocupa o suprafara de peste 9000 de mp si va avea minimum 9.000 de locuri. 508 dintre ele vor fi la sectiunea VIP, iar alte 102 locuri vor fi la loje. De asemenea, langa stadion urmeaza sa fie amenajat un patc cu loc de joaca si o parcare.
Acesta va avea fundatia din beton si structura metalica si va fi de categoria 4, in conformitate cu cerintele UEFA si IFAB (International Football Association Board). Pentru acoperirea stadionului vor fi folosite membrane tensionate – structuri usoare din materiale compozite, pentru a obtine o iluminare naturala datorita proprietatilor specifice membranei.
Valoarea estimata a proiectului este de 73,3 milioane de lei, fara TVA, respectiv 87,3 milioane de lei, cu TVA, iar durata totala este de 39 de luni pentru realizarea proiectului tehnic si executiei (6 luni pentru proiectare si 33 de luni pentru executie).
Lunga asteptare pentru stadionul mare al CNI, in locul batranei arene Dan Paltinisanu
Si Consiliul Judetean Timis vrea sa construiasca un nou stadion in locul actualei arene Dan Paltinisanu, insa totul se desfasoara in ritm de melc.
In luna iunie, consilierii judeteni au adoptat indicatorii tehnico-economici din studiul de prefezabilitate, dar pentru ca lucrurile se sa miste acolo e nevoie de o hotarare de guvern care sa aprobe demolarea batranului stadion.
In paralel, Compania Nationala de Investiții, care va construi arena de la Timisoara, trebuie sa aprobe documentatia pentru noua constructie. Investiția este de aproximativ 122 milioane de euro, cu TVA.
Actualul Stadion ”Dan Paltinisanu”, construit in perioada anilor ’60, se afla intr-o stare avansata de degradare si nu mai prezinta siguranta.