TIMISOARA. Prima etapa din returul sezonului in prima liga de fotbal in sala o duce pe CFR Timisoara la Targu Mures.
CITESTE SI: Baschetbalistii Timisoarei incheie cu un meci acasa turul din Alpe Adria Cup
Baietii pregatiti de Robert Lupu incep partea a doua a campionatului in fata singurei echipe care nu a obtinut vreo victorie in aceasta stagiune. Ardelenii au cea mai slaba ofensiva a campionatului, cu 16 goluri marcate, iar in runda precedenta au pierdut, tot pe teren propriu, cu 8-2 in fata lui Sepsi Sfantu Gheorghe.
CFR este favorita inainte intalnirii, atat prin prisma pozitiei din clasament, cat si a rezultatului din partida tur. Formatia banateana este pe locul al treilea in prima divizie, cu 21 de puncte, la unul de pozitia a doua ocupata de United Galati, si doua lungimi de liderul din Deva. Trebuie spus de asemenea ca galatenii au un meci in minus jucat fata de timisoreni, iar hunedorenii unul in plus.
In primul meci din aceasta stagiune, CFR s-a impus cu 3-0 in sala Constantin Jude, dupa o dubla semnata de Gabriel Henrique Almeida, si o reusita a capitanului Valentin Ilas.
Intalnirea dintre CSM Targu Mures si CFR Timisoara este programata pentru marti, la ora 18:00 si va fi condusa de Laurentiu Deaconu, din Berceni, si Laurentiu Pentek, din Oradea.