Opinia Timisoarei

Start la Programul Rabla local, la Timisoara. Cei care vor sa scape de masinile vechi pot primi 3.000 de lei

TIMISOARA. Incepand de luni, 31 iulie, de la ora 10.00, timisorenii se pot inscrie in Programul Rabla local privind casarea autovehiculelor uzate, conform anuntului dat de Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) vineri dupa-amiaza. Solicitantii, persoane fizice cu domiciliul in Timisoara, se vor inscrie pe site-ul AFM, AICI.

CITESTE SI: Modernizarea de pe Calea Bogdanestilor a ajuns la putin peste 70% realizare. Trebuie sa fie gata inainte de finalul anului. Ultimele imagini de pe santier. Video

Inscrierea persoanelor fizice in cadrul programului se realizeaza prin intermediul aplicatiei informatice puse la dispozitie de catre AFM, pana pe 31 august 2023, ora 16:30 sau pana la epuizarea bugetului alocat fiecarei localitati validate in program.

Conturile de utilizator ale persoanelor fizice trebuie create anterior inscrierii in aplicatia AFM. Daca exista un cont deja creat, acesta este valabil doar daca a fost utilizat in cadrul unui program destinat persoanelor fizice (de ex. Programul „Casa Verde Fotovoltaice 2023”). Daca adresa de e-mail utilizata pentru crearea contului a fost folosita pentru depunerea unui dosar in calitate de persoana juridica, aceasta nu poate fi folosita. In cadrul unui cont pot fi facute inscrieri pentru un singur CNP, iar o persoana fizica se poate inscrie o singura data in aplicatie.

Stimulentul acordat pentru casarea si radierea unui autovehicul uzat este de 3000 de lei, din care 600 de lei sunt din banii primariei Timisoara si 2400 de lei din finantarea alocata din Fondul pentru Mediu.

Este recomandat solicitantilor sa isi creeze cont atat pe site-ul AFM, cat si pe site-ul Directiei Fiscale a Municipiului Timisoara, in cazul in care nu au deja. Crearea contului pe site-ul DFMT este necesara pentru primirea notificarilor dupa finalizarea perioadei de inscriere, dar si pentru depunerea documentelor in etapele ulterioare ale programului.

Mai multe informatii despre derularea programului, conditii de eligibilitate pentru solicitanti si autoturisme si etapele care urmeaza dupa finalizarea inscrierilor puteti afla AICI.

 

Exit mobile version